Barlad Online
Dupã zilele cosmarului trãdãrii, pãrãsirii, neadevãrului, urii, asumãrii crimei, când de pe crucea înaltã Cel fãrã pãcat privea compãtimind fãptura stãpânitã de diavol, în noaptea spre dimineatã, El înviazã din morti, fiind primul Care a biruit puterea mortii si adâncul întunericului.
Nimeni dintre cei care au trãit îngroziti în cetatea Ierusalimului drama crucii, sângelui si mortii Celui fãrã pãcat, nu mai avea în amintire cuvintele pe care El le rostise înainte de a ajunge la Ierusalim: „Iatã, ne urcãm la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat sã fie batjocorit, biciuit si rãstignit, dar a treia zi va învia” Matei 20, 18-19.
În zorii zilei, când lumina diminetii alunga întunericul noptii, glasul îngerului rãsunã mãrturisind: „Stiu cã pe Iisus Cel rãstignit Îl cãutati, nu este aici, ci a înviat precum a zis” Matei 28, 5-6.
În aceastã zi a Învierii Domnului, totul se schimbã profund si definitiv, întunericul si teama mortii devin somn si asteptare; cãci Hristos a înviat. Asa precum prin omul Adam cel dintâi a venit moartea în lume, prin Hristos Domnul a venit Învierea, viata si iertarea. Astãzi, iertare prin cruce si înviere tuturor ne-a rãsãrit.
Cele vechi s-au înnoit, luminã mare a strãlucit si bucurie celor întristati s-a dãruit.
Dupã Învierea Sa din morti, Domnul se aratã Apostolilor si suflând asupra lor le-a zis: „Luati Duh Sfânt! Cãrora veti ierta pãcatele, le vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute” Ioan 20, 22-23.
În ziua Învierii, Domnul conferã apostolilor Sãi, harul preotiei si binecuvântarea iertãrii pãcatelor. Nu se foloseste doar de cuvânt, ci si suflã asupra lor spre a împãrtãsi aceastã mare si înfricosãtoare tainã, cãci trimiterea lor în lume se face prin puterea si lucrarea Sfântului Duh, care în ziua Cincizecimii, în mod vizibil a întemeiat Biserica, „coborând asupra apostolilor ca o suflare de vânt în chip de foc” F. Ap. 2, 2-3.
Harul promis al iertãrii, s-a fãcut pe calea Cezarerii lui Filip: „si îti voi da cheile împãrãtiei cerurilor si ceea ce vei lega pe pãmânt, legat va fi si în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pãmânt va fi dezlegat si în ceruri” Matei 16,19, dar acest har nu l-au primit apostolii decât dupã ce Mântuitorul Hristos si-a îndeplinit slujirea Sa arhiereascã prin Cruce si Înviere. În aceastã zi a Învierii, taina preotiei este instituitã si investitã cu darul iertãrii pãcatelor. Biserica si preotia slujitoare îsi au originea în Crucea si Învierea Domnului.
Puterea iertãrii din mormântul cel dãtãtor de viatã al lui Hristos a rãsãrit. Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate, cã din mormânt iertare a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit moartea Mântuitorului, a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea” (Sf. Ioan Gurã de Aur, „Cuvânt de învãtãturã la mântuitoarea Înviere a lui Hristos”).
Învierea lui Hristos este sensul si existenta Bisericii. Prin înviere gustãm bucuria iertãrii. „Toti care cred si trãiesc cu ochii credintei taina Învierii, primesc iertarea pãcatelor si darul Sfântului Duh” (F.Ap. 2, 38).
Primul care s-a bucurat de iertarea izvorâtã din înviere a fost cel ce cãzuse prin trãdare din apostolat, Petru, cel ce cu lacrimi amare si-a plâns cãderea, iar la Marea Tiberiadei privirea blândã, ochii plini de compasiune ai Mântuitorului „de trei ori îl întreabã dacã îl iubeste si tot de atâtea ori îi promite puterea iertãrii si a reabilitãrii” Ioan 21,15-21. Un alt stâlp al Bisericii care a primit iertarea ce i-a schimbat definitiv viata a fost Saul din Tars, Pavel apostolul, care nu numai cã devine apostolul Învierii, dar o si mãrturiseste prin logica umanã si dumnezeiascã.
Mai târziu va mãrturisi cã: „Hristos a murit pentru pãcatele noastre, a fost îngropat si a înviat a treia zi dupã Scripturi” I Cor. 15, 2-4,si cã el, Cel ce prigonea Biserica, a fost chemat sã meargã la toate neamurile, „sã le deschidã ochii, ca sã se întoarcã de la întuneric la luminã, de la stãpânirea diavolului la Dumnezeu, ca sã primeascã iertarea pãcatelor prin credinta în Învierea lui Hristos” F.Ap. 26,18.
Iubitii mei fii si fiice ale Bisericii lui Hristos,
Nimeni dintre noi muritorii nu este fãrã pãcat. Asa purtãm în firea noastrã urmele pãcatului care lucreazã tot felul de rãutãti si nedreptãti. Cele mai grele pãcate care nu pot fi iertate sunt: necredinta si înstrãinarea de Dumnezeu. Acum, când aceste triste si grele încercãri ale omenirii poartã amprenta necredintei, uitãrii de Dumnezeu, pãrãsirii Lui si a Bisericii celei una si sfântã, când multi semeni ai nostri nu mai ascultã nici de Dumnezeu, nici de Bisericã, nici de pãrinti, nici de nimeni, când totul devine un haos si o dezordine fãrã echivalent în istorie, lumina Învierii si a iertãrii lui Hristos ne îndeamnã la cercetare a propriei vieti. Calea Sfintelor Pasti este calea vietii si în Bisericã primind lumina Învierii, aceasta ne conduce spre o viatã nouã. Viata de crestin este cea care ne îndeamnã sã credem si sã mãrturisim prin faptã si cuvânt, cã desi suntem pe pãmânt, „patria noastrã este cerul” Fil. 3, 20.
Dupã o iarnã cu grele încercãri, viscole, morti de foame si frig, cu temperaturi extreme, ne întâmpinã marea sãrbãtoare a Învierii, Pastele cel nou, primãvara ce trezeste toate la viatã.
Dumnezeu biruind moartea pentru noi, asteaptã de la noi schimbarea vietii noastre, întoarcerea cãtre El ca sã primim prin taina Sfintei Pocãinte, iertarea pãcatelor. Perioada de pregãtire a întâmpinãrii Sfintei Învieri este perioada pocãintei si a iertãrii. Acum sã ne iertãm pe noi însine, pe cei ce ne-au gresit nouã, pe toti si cu inimã înfrântã sã cerem de la Dumnezeu iertare. „Ziua învierii sã ne luminãm si unul pe altul sã ne îmbrãtisãm, sã iertãm toate pentru Înviere” (Canonul Pastelui).
În calea pãcii sã umblãm prin înnoirea vietii, razele Învierii Domnului sã lumineze tuturor celor care cautã si doresc sã trãiascã în luminã. Din luminã sã dãruim luminã.
Pentru a cunoaste bucuria iertãrii sã descoperim în fiecare semen al nostru chipul lui Dumnezeu, si chiar în ciuda desfigurãrii produsã de pãcat sã-l cãlãuzim pe calea Bisericii care este calea învierii si a iertãrii.
De ziua Învierii, cu lumina sfântã luatã din mormântul Domnului, sã fim purtãtori de luminã, mesageri ai pãcii si iertãrii si tuturor sã aducem bucurie acolo unde este durere, mângâiere, acolo unde este suferintã, curaj, acolo unde este deznãdejde, pace, acolo unde este tulburare, sã vizitãm pe cel singur si pãrãsit, sã purtãm unul altuia greutãtile si încercãrile, si toti sã mãrturisim puterea iertãrii prin marea si unica veste adusã lumii întregi:
† CORNELIU
prin harul lui Dumnezeu,
Episcop al strãvechii Episcopii a Husilor,
Iubitorului de Hristos cler, vietuitorilor sfintelor mãnãstiri
si la toti dreptcredinciosii crestini,
Har, milã, pace si iertare de la Hristos Iisus, Mântuitorul nostru,
Cel ce a înviat din morti, iar de la noi, pace si binecuvântare!
Hristos a Înviat!
Aceste cuvinte rostite de îngerul Domnului coborât din cer în mormântul rece si întunecat de pe dealul Golgotei, au fost cele mai pline de bucurie si mângâiere, rostite vreodatã si adresate celor pline de lacrimi, venite dis-de-dimineatã la mormânt, si care de secole întregi, trezesc în fiecare generatie fiorul sfânt care ne trece din moarte la viatã, din întuneric la luminã, din pãcat spre iertare si binecuvântare.Dupã zilele cosmarului trãdãrii, pãrãsirii, neadevãrului, urii, asumãrii crimei, când de pe crucea înaltã Cel fãrã pãcat privea compãtimind fãptura stãpânitã de diavol, în noaptea spre dimineatã, El înviazã din morti, fiind primul Care a biruit puterea mortii si adâncul întunericului.
Nimeni dintre cei care au trãit îngroziti în cetatea Ierusalimului drama crucii, sângelui si mortii Celui fãrã pãcat, nu mai avea în amintire cuvintele pe care El le rostise înainte de a ajunge la Ierusalim: „Iatã, ne urcãm la Ierusalim si Fiul Omului va fi dat sã fie batjocorit, biciuit si rãstignit, dar a treia zi va învia” Matei 20, 18-19.
În zorii zilei, când lumina diminetii alunga întunericul noptii, glasul îngerului rãsunã mãrturisind: „Stiu cã pe Iisus Cel rãstignit Îl cãutati, nu este aici, ci a înviat precum a zis” Matei 28, 5-6.
În aceastã zi a Învierii Domnului, totul se schimbã profund si definitiv, întunericul si teama mortii devin somn si asteptare; cãci Hristos a înviat. Asa precum prin omul Adam cel dintâi a venit moartea în lume, prin Hristos Domnul a venit Învierea, viata si iertarea. Astãzi, iertare prin cruce si înviere tuturor ne-a rãsãrit.
Cele vechi s-au înnoit, luminã mare a strãlucit si bucurie celor întristati s-a dãruit.
Dupã Învierea Sa din morti, Domnul se aratã Apostolilor si suflând asupra lor le-a zis: „Luati Duh Sfânt! Cãrora veti ierta pãcatele, le vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute” Ioan 20, 22-23.
În ziua Învierii, Domnul conferã apostolilor Sãi, harul preotiei si binecuvântarea iertãrii pãcatelor. Nu se foloseste doar de cuvânt, ci si suflã asupra lor spre a împãrtãsi aceastã mare si înfricosãtoare tainã, cãci trimiterea lor în lume se face prin puterea si lucrarea Sfântului Duh, care în ziua Cincizecimii, în mod vizibil a întemeiat Biserica, „coborând asupra apostolilor ca o suflare de vânt în chip de foc” F. Ap. 2, 2-3.
Harul promis al iertãrii, s-a fãcut pe calea Cezarerii lui Filip: „si îti voi da cheile împãrãtiei cerurilor si ceea ce vei lega pe pãmânt, legat va fi si în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pãmânt va fi dezlegat si în ceruri” Matei 16,19, dar acest har nu l-au primit apostolii decât dupã ce Mântuitorul Hristos si-a îndeplinit slujirea Sa arhiereascã prin Cruce si Înviere. În aceastã zi a Învierii, taina preotiei este instituitã si investitã cu darul iertãrii pãcatelor. Biserica si preotia slujitoare îsi au originea în Crucea si Învierea Domnului.
Puterea iertãrii din mormântul cel dãtãtor de viatã al lui Hristos a rãsãrit. Nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate, cã din mormânt iertare a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte, cã ne-a izbãvit moartea Mântuitorului, a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea” (Sf. Ioan Gurã de Aur, „Cuvânt de învãtãturã la mântuitoarea Înviere a lui Hristos”).
Învierea lui Hristos este sensul si existenta Bisericii. Prin înviere gustãm bucuria iertãrii. „Toti care cred si trãiesc cu ochii credintei taina Învierii, primesc iertarea pãcatelor si darul Sfântului Duh” (F.Ap. 2, 38).
Primul care s-a bucurat de iertarea izvorâtã din înviere a fost cel ce cãzuse prin trãdare din apostolat, Petru, cel ce cu lacrimi amare si-a plâns cãderea, iar la Marea Tiberiadei privirea blândã, ochii plini de compasiune ai Mântuitorului „de trei ori îl întreabã dacã îl iubeste si tot de atâtea ori îi promite puterea iertãrii si a reabilitãrii” Ioan 21,15-21. Un alt stâlp al Bisericii care a primit iertarea ce i-a schimbat definitiv viata a fost Saul din Tars, Pavel apostolul, care nu numai cã devine apostolul Învierii, dar o si mãrturiseste prin logica umanã si dumnezeiascã.
Mai târziu va mãrturisi cã: „Hristos a murit pentru pãcatele noastre, a fost îngropat si a înviat a treia zi dupã Scripturi” I Cor. 15, 2-4,si cã el, Cel ce prigonea Biserica, a fost chemat sã meargã la toate neamurile, „sã le deschidã ochii, ca sã se întoarcã de la întuneric la luminã, de la stãpânirea diavolului la Dumnezeu, ca sã primeascã iertarea pãcatelor prin credinta în Învierea lui Hristos” F.Ap. 26,18.
Iubitii mei fii si fiice ale Bisericii lui Hristos,
Nimeni dintre noi muritorii nu este fãrã pãcat. Asa purtãm în firea noastrã urmele pãcatului care lucreazã tot felul de rãutãti si nedreptãti. Cele mai grele pãcate care nu pot fi iertate sunt: necredinta si înstrãinarea de Dumnezeu. Acum, când aceste triste si grele încercãri ale omenirii poartã amprenta necredintei, uitãrii de Dumnezeu, pãrãsirii Lui si a Bisericii celei una si sfântã, când multi semeni ai nostri nu mai ascultã nici de Dumnezeu, nici de Bisericã, nici de pãrinti, nici de nimeni, când totul devine un haos si o dezordine fãrã echivalent în istorie, lumina Învierii si a iertãrii lui Hristos ne îndeamnã la cercetare a propriei vieti. Calea Sfintelor Pasti este calea vietii si în Bisericã primind lumina Învierii, aceasta ne conduce spre o viatã nouã. Viata de crestin este cea care ne îndeamnã sã credem si sã mãrturisim prin faptã si cuvânt, cã desi suntem pe pãmânt, „patria noastrã este cerul” Fil. 3, 20.
Dupã o iarnã cu grele încercãri, viscole, morti de foame si frig, cu temperaturi extreme, ne întâmpinã marea sãrbãtoare a Învierii, Pastele cel nou, primãvara ce trezeste toate la viatã.
Dumnezeu biruind moartea pentru noi, asteaptã de la noi schimbarea vietii noastre, întoarcerea cãtre El ca sã primim prin taina Sfintei Pocãinte, iertarea pãcatelor. Perioada de pregãtire a întâmpinãrii Sfintei Învieri este perioada pocãintei si a iertãrii. Acum sã ne iertãm pe noi însine, pe cei ce ne-au gresit nouã, pe toti si cu inimã înfrântã sã cerem de la Dumnezeu iertare. „Ziua învierii sã ne luminãm si unul pe altul sã ne îmbrãtisãm, sã iertãm toate pentru Înviere” (Canonul Pastelui).
În calea pãcii sã umblãm prin înnoirea vietii, razele Învierii Domnului sã lumineze tuturor celor care cautã si doresc sã trãiascã în luminã. Din luminã sã dãruim luminã.
Pentru a cunoaste bucuria iertãrii sã descoperim în fiecare semen al nostru chipul lui Dumnezeu, si chiar în ciuda desfigurãrii produsã de pãcat sã-l cãlãuzim pe calea Bisericii care este calea învierii si a iertãrii.
De ziua Învierii, cu lumina sfântã luatã din mormântul Domnului, sã fim purtãtori de luminã, mesageri ai pãcii si iertãrii si tuturor sã aducem bucurie acolo unde este durere, mângâiere, acolo unde este suferintã, curaj, acolo unde este deznãdejde, pace, acolo unde este tulburare, sã vizitãm pe cel singur si pãrãsit, sã purtãm unul altuia greutãtile si încercãrile, si toti sã mãrturisim puterea iertãrii prin marea si unica veste adusã lumii întregi:
Hristos a Înviat!
Cãtre Domnul Cel ce a biruit moartea mereu rugãtor pentru voi,
† CORNELIU
EPISCOPUL HUSILOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu