Barlad Online
Zilele acestea, ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine sosirea sfintelor sărbători pascale, dar în acei ani turbați ai comunismului de junglă, pe care îi evoc săptămânal în acest serial, obiceiurile se schimbaseră. În rău și foarte rău.
În numărul 37/16 iulie 1950, pe prima pagină se lăfăiau numele veșnicilor fruntași în producție, precum cei de la Fabrica de confecții “Bârladul”. Astfel, “Benzile 13 și 14 conduse de tovarășa Talai Ana” înțeleseseră că socialismul românesc se construiește numai cu gândul la pacea mondială și la tovarășul Stalin, de parcă acest asasin, recunoscut ca atare astăzi chiar și de poporul rus, ar fi avut câteva milioane de ochi pentru toți sclavii săi. Printre harnicii lucrători ai benzii 13, autorul materialului îi remarcase pe Petrini Natalia și Burnaz Aurica. Bune rezultate obținuse și schimbul al II-lea al benzilor 9 și 10, conduse de Vasile Idriceanu, care le aveau în compunere și pe muncitoarele Elisabeta Gheorghiu și Maria Balaban.
Tot în apărarea păcii și progresului lagărului socialist lucraseră cu mult spor tov-ii Vasile Gheorghiu și Sicrieru Petru. Vrând să fie ăi mai tari din parcare, colhoznicii din satul Sârbi, grupați în chestia numită sugestiv “Drum nou”, chemaseră la întrecere toate celelalte unități similare din județul Tutova, ca să se știe că era greu să se apropie cineva de ei. Toată tevatura pusă la cale de neobosiții demagogi numiți “activiști de partid” avea ca scop buna întâmpinare a măreței zile de 23 august 1950, când, ziceau ei, “…glorioasa Armată Sovietică a eliberat poporul nostru”. Făcându-se ecoul sinelui său, prezidentul GAC-ului își declarase în public “…dragostea față de Marea și puternica Uniune Sovietică și față de Genialul său Conducător, Marele Stalin”.
Molipsindu-se de la confrații rurali, pășiseră pe drumul spinos al întrecerii socialiste și muncitorii de la Fabrica de vată “Progresul”, care, prin porta-vocea lor, Ghidu Elena, se lăudaseră a-i face praf pe eventualii concurenți care s-ar fi încumetat să depășească planul propus de “vatiști”: “Economii de 5% la materii prime; 10% la combustibil; 15% materii auxiliare, ș.a.”
O altă tovarășă, Elena Prisecaru, scrisese despre “Activitatea gospodăriei agricole de Stat din Voinești”. Iată ce istorioară propagandistică am găsit prin citirea articolașului: “Tov. Dragoș Ioan l-a provocat la întrecere pe colegul său, tov. Turcu Vasile, pentru repararea batozelor în cel mai scurt timp”. Primul lucrător, fiind mai iute la manevrarea cheii de 14-17, a câștigat competiția. Tovarășa Elena Prisecaru mai sărise calul și când a scris că “…în sectorul zootehnic, producția de lapte pe trimestrul II a fost mai mare cu 15% față de plan”, ceea ce însemnase, desigur, că biata Joiana înțelesese și ea importanța luptei pentru pace și dragostea față de iubitul conducător de la Kremlin. Alți depășitori de norme: “Gâlcă Gheorghe, Dorneanu Grigore, Onciuleanu Toader, Câmpeanu Vasile, Mitofa Ilie și Parpa Anghelache”.
Muncitorilor ceferiști bârlădeni li se pusese rău pata pe agresorii americani care duceau un război în Coreea pentru a-i face pe tâlharii internaționaliști ruși și chinezi să-și schimbe planurile vizavi de comunizarea întregii peninsule. Cel care lătrase în besafon, megafon sau ce-o mai fi fost el fusese tov. Călmățuianu Vasile, “…delegat din partea Comitetului județean PMR”, care-și sfârșise tirada învățată pe dinafară la cursul scurt de istorie a pcus (partidul comunist al uniunii sovietice) cu următoarele lozinci auzite până la Phenian și Saigon, via Washington: “Libertate Poporului Coreean!” și mai mobilizatoarea “Jos labele depe Coreea!”
Nici “…mârșavii chiaburi” nu fuseseră uitați în acest număr, și apoi cum să fie uitați când democratul partid comunist le voia, literalmente, scalpurile?! De-o pildă, “…lipitorile satului Ivești, chiaburoii Iancu Crăciun și Vișan Pericle, umblă cu vicleșug pentru a nu preda cotele datorate Statului”. Concret, primul trecuse 14 oi pe numele mamei sale, iar al doilea, 3 oi pe numele soacrei sale, Anița Crăciun, și din cauza aceasta cei doi gospodari se transformaseră în dușmani ai poporului muncitor, buni de dus la ștreang.
Zilele acestea, ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine sosirea sfintelor sărbători pascale, dar în acei ani turbați ai comunismului de junglă, pe care îi evoc săptămânal în acest serial, obiceiurile se schimbaseră. În rău și foarte rău.
În numărul 37/16 iulie 1950, pe prima pagină se lăfăiau numele veșnicilor fruntași în producție, precum cei de la Fabrica de confecții “Bârladul”. Astfel, “Benzile 13 și 14 conduse de tovarășa Talai Ana” înțeleseseră că socialismul românesc se construiește numai cu gândul la pacea mondială și la tovarășul Stalin, de parcă acest asasin, recunoscut ca atare astăzi chiar și de poporul rus, ar fi avut câteva milioane de ochi pentru toți sclavii săi. Printre harnicii lucrători ai benzii 13, autorul materialului îi remarcase pe Petrini Natalia și Burnaz Aurica. Bune rezultate obținuse și schimbul al II-lea al benzilor 9 și 10, conduse de Vasile Idriceanu, care le aveau în compunere și pe muncitoarele Elisabeta Gheorghiu și Maria Balaban.
Tot în apărarea păcii și progresului lagărului socialist lucraseră cu mult spor tov-ii Vasile Gheorghiu și Sicrieru Petru. Vrând să fie ăi mai tari din parcare, colhoznicii din satul Sârbi, grupați în chestia numită sugestiv “Drum nou”, chemaseră la întrecere toate celelalte unități similare din județul Tutova, ca să se știe că era greu să se apropie cineva de ei. Toată tevatura pusă la cale de neobosiții demagogi numiți “activiști de partid” avea ca scop buna întâmpinare a măreței zile de 23 august 1950, când, ziceau ei, “…glorioasa Armată Sovietică a eliberat poporul nostru”. Făcându-se ecoul sinelui său, prezidentul GAC-ului își declarase în public “…dragostea față de Marea și puternica Uniune Sovietică și față de Genialul său Conducător, Marele Stalin”.
Molipsindu-se de la confrații rurali, pășiseră pe drumul spinos al întrecerii socialiste și muncitorii de la Fabrica de vată “Progresul”, care, prin porta-vocea lor, Ghidu Elena, se lăudaseră a-i face praf pe eventualii concurenți care s-ar fi încumetat să depășească planul propus de “vatiști”: “Economii de 5% la materii prime; 10% la combustibil; 15% materii auxiliare, ș.a.”
O altă tovarășă, Elena Prisecaru, scrisese despre “Activitatea gospodăriei agricole de Stat din Voinești”. Iată ce istorioară propagandistică am găsit prin citirea articolașului: “Tov. Dragoș Ioan l-a provocat la întrecere pe colegul său, tov. Turcu Vasile, pentru repararea batozelor în cel mai scurt timp”. Primul lucrător, fiind mai iute la manevrarea cheii de 14-17, a câștigat competiția. Tovarășa Elena Prisecaru mai sărise calul și când a scris că “…în sectorul zootehnic, producția de lapte pe trimestrul II a fost mai mare cu 15% față de plan”, ceea ce însemnase, desigur, că biata Joiana înțelesese și ea importanța luptei pentru pace și dragostea față de iubitul conducător de la Kremlin. Alți depășitori de norme: “Gâlcă Gheorghe, Dorneanu Grigore, Onciuleanu Toader, Câmpeanu Vasile, Mitofa Ilie și Parpa Anghelache”.
Muncitorilor ceferiști bârlădeni li se pusese rău pata pe agresorii americani care duceau un război în Coreea pentru a-i face pe tâlharii internaționaliști ruși și chinezi să-și schimbe planurile vizavi de comunizarea întregii peninsule. Cel care lătrase în besafon, megafon sau ce-o mai fi fost el fusese tov. Călmățuianu Vasile, “…delegat din partea Comitetului județean PMR”, care-și sfârșise tirada învățată pe dinafară la cursul scurt de istorie a pcus (partidul comunist al uniunii sovietice) cu următoarele lozinci auzite până la Phenian și Saigon, via Washington: “Libertate Poporului Coreean!” și mai mobilizatoarea “Jos labele depe Coreea!”
Nici “…mârșavii chiaburi” nu fuseseră uitați în acest număr, și apoi cum să fie uitați când democratul partid comunist le voia, literalmente, scalpurile?! De-o pildă, “…lipitorile satului Ivești, chiaburoii Iancu Crăciun și Vișan Pericle, umblă cu vicleșug pentru a nu preda cotele datorate Statului”. Concret, primul trecuse 14 oi pe numele mamei sale, iar al doilea, 3 oi pe numele soacrei sale, Anița Crăciun, și din cauza aceasta cei doi gospodari se transformaseră în dușmani ai poporului muncitor, buni de dus la ștreang.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu