Sinucigași cu duiumul

sinucigas-1-p.jpg
 Numărul tentativelor de suicid înregistrate în 2011 în Bârlad și localitățile arondate a crescut față de anul anterior cu aproximativ 10%. Stările depresive ale oamenilor care au încercat să-și curme zilele sunt în directă legătură cu situația materială precară, consumul de alcool și violența în familie.
Peste 60 de persoane au ajuns, anul trecut, la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad ca urmare a unor tentative de suicid, semn că starea psihică a populației se degradează pe măsură ce se adâncește sărăcia. Nu a fost lună în care să nu auzim că cineva și-a pus ștreangul la gât, a înghițit otrăvuri ori medicamente sau a folosit obiecte ascuțite pentru a-și tăia venele.
“Nu se ține o evidență strictă a tentativelor de suicid și e greu să-i contabilizăm pentru că diagnosticul pus pe foile medicale este de regulă altul și se menționează doar că a fost tentativă de suicid. De exemplu, sunt situații când pacienți aflați în evidențele noastre cu boli psihice ajung de urgență la spital cu intoxicație medicamentoasă. Fiind agitați, la internare pare a fi o tentativă de suicid. Ulterior se stabilește că a fost vorba despre un accident, aceștia neavând discernământ”, ne-a declarat Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului.
Din motivele amintite, în 2011 au fost numai 10 cazuri spitalizate cu diagnosticul de tentativă de suicid: șase prin ingestie medicamentoasă, trei prin tăierea venelor și o otrăvire. Acesta din urmă a decedat, cantitatea de substanță toxică îngurgitată fiind prea mare.
Cei mai mulți oameni care recurg la tentative de suicid sunt trecuți de prima tinerețe, având vârsta cuprinsă între 45-60 de ani, și predominant, sunt din mediul rural. Aproximativ trei sferturi dintre ei sunt de sex masculin.
Majoritatea ajung să apeleze la gesturi extreme din cauza problemelor materiale, în urma certurilor repetate din familie și pe fondul consumului de alcool. Psihologul Alina Costin ne-a declarat: “Când o persoană recurge la un gest extrem, niciodată nu poate fi vorba despre o decizie pripită. Cu siguranță au fost indicii, semne pe care rudele apropiate ar fi putut să le sesizeze. Lipsa de comunicare, în special în rândul tinerilor, poate să aibă afecte devastatoare”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu