Preșcolar opărit cu lichid

O fetiță de șapte ani a fost internată la Chirurgie Plastică Bârlad, cu arsuri la nivelul brațului stâng. Incidentul s-a petrecut sâmbătă, chiar sub ochii părinților săi. Din câte se pare, copila a încercat să mute de pe plită o crăticioară în care era apă fiartă. Părinții au avut prezența de spirit să-i acorde primul ajutor și au dus-o imediat la spital, unde a fost diagnosticată cu arsură parcelară de gradul II la nivelul membrului superior stâng.
Fetița va rămâne internată cel puțin o săptămână. Medicii spun că nu e nevoie de intervenție chirurgicală și că micuța pacientă va rămâne cu cel mult un semn mic pe piele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu