Barlad Online
Ministrul Mediului, Attila Korodi, a declarat, miercuri, că îşi doreşte ca Ministerul să contribuie la deciziile care vor fi luate în cazul proiectului Roşia Montană şi al gazelor de şist, precizând că instituţia pe care a preluat-o va pregăti pe aceste teme poziţii obiective şi pragmatice.
"Vom lucra în Minister pentru a avea poziţii obiective şi pragmatice. Eu cred că întotodeauna un ministru al Mediului trebuie să fie focalizat pe ceea ce vede din punct al protecţiei mediului, iar după aceea sunt decizii care trebuie discutate. Eu aş dori ca Ministerul să contribuie la aceste decizii", a răspuns Korodi întrebat de jurnalişti, după ce a preluat mandatul de ministru al Mediului de la premierul Mihai Răzvan Ungureanu, care va fi poziţia sa în cazul proiectului Roşia Montană şi al gazelor de şist.
La rândul său, premierul a arătat că este necesar ca Attila Korodi să verifice situaţia din Minister şi să se adapteze la "mecanica instituţiei" înainte de a răspunde pe aceste teme.
"Să-l lăsăm pe domnul ministru mai întâi să vadă ce are în minister, să se adapteze la mecanica instituţiei şi la momentul oportun veţi şti totul", a spus Ungureanu jurnaliştilor.
El i-a transmis lui Korodi să nu stea prea mult de vorbă cu jurnaliştii pentru a nu întârzia la şedinţa de Guvern, programată pentru miercuri dimineaţa.
Attila Korodi şi-a preluat miercuri dimineaţa mandatul ministerial de la primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, care preluase interimatul la Ministerul Mediului după demisia lui Lasylo Borbely.
Marţi seara, la ceremonia de depunere a jurământului de ministru de către Korodi, preşedintele Traian Băsescu a cerut accelerarea procedurilor de avizare a proiectului aurifer de la Roşia Montană.
Korodi a declarat însă, la RFI, că procedurile de avizare a proiectului aurifer pe bază de cianuri de la Roşia Montană nu pot fi accelerate, aşa cum cere preşedintele Traian Băsescu, demnitarul spunând că trebuie precauţie în privinţa acestui proiect şi că legislaţia de mediu trebuie respectată.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu