Barlad Online
Salonul de Arși din cadrul compartimentului de Chirurgie plastică Bârlad este ocupat la maximum în ultimele zile.
Cum aceasta e perioada preparării conservelor pentru iarnă și a băuturilor distilate, accidentele casnice s-au înmulțit. Unora le-a explodat cazanul cu țuică în față, alții au turnat substanțe ușor inflamabile pentru a întreține focul pe care forfotea zacusca etc. Așa se face că la spitalul bârlădean ajunge zilnic cel puțin un ars.
“Sâmbătă, în aproximativ două ore, au ajuns în regim de urgență la spitalul nostru doi bărbați arși. Ambii pacienți au arsuri destul de grave, dar, din fericire, suprafața afectată este mică”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, asistent medical statistician.
Primul pacient ars are 31 de ani și a fost adus chiar din Bârlad. A fost diagnosticat cu “arsuri de gradul II și III la antepicior stâng bilateral”. Celălalt a fost adus din Perieni. A fost vorba tot despre un bărbat, de 44 de ani, care a suferit “arsuri cu lichid fierbinte de gradul II și III la ambele mâini și genunchi”.
Medicii spun că se confruntă adeseori cu pacienți care nu se prezintă la spital imediat după ce se ard/opăresc și solicită îngrijiri de specialitate abia după ce se infectează plăgile. În aceste cazuri, recuperarea se face mult mai greu și costurile pentru spitalizare și tratament se dublează.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu