Autobuzul cu cãrti

Barlad Online

Nu am crezut nicio clipã cã viata mã va duce pe mine, Roxana Popa, bârlãdeancã get beget, sã locuiesc într-un orãsel atât de frumos si de cochet dintr-o altã tarã. De prima datã de când l-am atins cu privirea, am simtit cã îl iubesc. Sentimentul a fost acela ca si cum mai trãisem acolo întro altã viatã, Leuven. Este un oras universitar, de aproximativ 80.000 locuitori, în care am pãsit pentru prima datã cu câtiva ani în urmã si de care m-am îndragostit la prima vedere. Aici este o bucãticã din mine. De când am plecat de acasã, m-am obisnuit sã îmi pun gândurile pe hârtie, iar uneori sã le transmit prin intermediul postei electronice tuturor celor de care îmi este dor. Pentru cã, orice as simti, dorul, cuvând intraductibil în oricare altã limbã, face parte din mine si câteodatã mã chinuie îngrozitor. Da! Asta simt. Trãiesc într-un oras minunat, lucrez într-un mediu excelent, duc o viatã linistitã si frumoasã, cu foarte multe oportunitãt i, însã nimic din toate acestea, totusi, nu se comparã cu orasul în care m-am nãscut, Bârladul meu drag, de care sunt îndrãgostitã pe viatã. Nu vreau sã spun mai multe deoarece, deja, simt cã am un nod în gât. În aceastã clipã, sunt în avion – duminicã, 1 iulie 2012 -, mã întorc din România în Belgia. Sunt mândrã de orasul meu natal, pe care niciun alt loc din lumea asta nu l-ar putea înlocui în sufletul meu. În minte îmi vin multi dintre oamenii minunati de acolo, pe care îi cunosc si îi îndrãgesc, dar si o importantã institutie de culturã de care sunt mândrã cã existã, Centrul Eminescu, ce functioneazã în Casa Rosie. E o certitudine cã Eminescu va dãinui pentru totdeauna în Bârlad. Si asta, datorita unui mare OM, cu un suflet de învingãtor, devotat din toate punctele de vedere culturii si Bârladului, Dr. Constantin TEODORESCU, cãruia îi rãmân pe veci recunoscãtoare. Mã uit la ces si constat cã în 25 de minute voi ateriza la Bruxelles, de unde voi lua trenul spre Leuven. Mâine, voi pleca cu masina spre Strasbourg, unde are loc ultima sesiune plenarã a Parlamentului European înainte de vacanta de varã. Cam asta este viata mea în acest moment, în spatiu si timp. Sunt într-o fugã continua prin viatã, printre bagaje, avioane, trenuri si masini, dar nu în ultimul rând printre oameni. Si totusi în minte îmi apare dintr-o datã o întâmplare cu totul specialã, care m-a marcat si pe care am consemnat-o cu câtiva ani în urmã.
În Brabanthal – Leuven
Nu stiu dacã ati trãit sau simtit vreodatã acest sentiment, dar este fantastic sã vezi în fiecare an atâta lume, atâtea cãrti si atâta civilizatie si atât de mult bun simt! Unde? Brabanthal, o suburbie a Leuven-ului. Perioada? Ultima sãptãmânã a lui februarie. Anul acesta, am fost de doua ori. O datã într-o zi de vineri, cu colega mea de birou, cu masina, si a doua oarã, însotitã de o altã foarte bunã prietenã. Dar… stiti ce m-a impresionat mai mult si mai muuult, în toatã acestã poveste cu cãrti, cãrti, cãrti si iarãsi cãrti? Cãrti pentru oameni mici si mari, cãrti din toate domeniile si în limbile francezã, englezã, germanã si flamandã? AUTOBUZUL CU CÃRTI!!! A doua oarã, am fost cu autobuzul special pentru aceastã perioadã – capete de linie: centrul Leuvenului – Brabanthal. Este nemaipoment sã vezi un autobuz mare, plin cu cãrti!!! Si cu oameni… bineînteles, care se duc la târg si care… se întorc de la târg, dar, repet, plin cu cãrti muuulte, foarte multe. Deoarece, fiecare individ din autobuz carã pungi galbene cu cãrti si fiecare are pe putin douã pungi mari, pline. Doamne, mi-a fost dat sã vãd si asta! Un autobuz cãrând cãrti care abia asteaptã sã le fie mângâiate paginile de ochii curiosi, iscoditori si nerãbdãtori ai oamenilor dornici sã le afle misterele!!! Incredibil!, mi-am zis si, imediat, mi s-au cuplat doi neuroni si s-a nãscut întrebarea: „Oare asta sã însemne civilizatie, culturã si respect fatã de tine însuti?“ Ce preocupãri mai au si oamenii ãstia de prin Europa! Hmmm… Ce lucru incredibil de minunat, un AUTOBUZ PLIN CU CÃRTI!?! Si totusi este adevãrat, pentru cã se întâmplã undeva în lume aceastã minune, în care cartea si cultura este o prioritate în existenta oamenilor. Din nou gândul îmi revine acasã, la Bârlad, si din nou la Centrul „Eminescu“. Înteleg de ce Dr. Constantin Teodorescu a iubit atât de mult cãrtile. Fãcea parte din aceastã lume a oamenilor care iubesc si trãiesc prin culturã într-o neobositã cãutare în a-i descoperi si întelege pe oameni ca fãpturi creative. Dar, totusi, rãspunsul la întrebare nu îl stiu… pentru cã neuronii mei sunt lenesi si obositi, si sunt doar ei doi conectati la aceastã orã târzie din noapte, asa cã… mai am nevoie de ei ca sã mãnânc, sã dorm, sã mã îmbrac, si pentru multe alte lucruri. Retin doar atât: UN AUTOBUZ MARE CE CARÃ CÃRTI!!! Cred cã este totusi de datoria mea sã sugerez fiecãrui om care vrea sã se respecte pe sine sã caute singur rãspunsul la întrebarea ce încã mã frãmântã, sã descopere în fiecare zi acestã lume minunatã a cãrtilor ce ne poate întrepta pasii în mod sigur cãtre culturã si civilizatie. O voce mã trezeste la realitate cã în câteva minute vom ateriza la destinatie. Închei cãlãtoria mea cu un citat al marelui poet Mihai Eminescu care îmi vine acum în minte: „Un om poate avea nimic având totul si totul având nimic“.

Roxana Popa,
consilier europarlamentar
(1 iulie 2012, în avion Bucuresti – Bruxelles)