Arafat: Spitalele mai fac propriile achiziţii doar pentru şase luni, apoi intră pe noul ordin

Barlad Online

 
Spitalele îşi mai pot face propriile achiziţii doar pentru şase luni, ulterior acestea urmând să fie realizate centralizat, pentru mai mulţi ani, de către Ministerul Sănătăţii, a anunţat, luni, ministrul de resort, Raed Arafat, la inaugurarea noii Unităţi de Primiri Urgenţe a Spitalului Floreasca.
“Ordinul privind achiziţiile centralizate este la avizat în Ministerul Sănătăţii. Lucrăm inclusiv pe codul etic. Va ieşi ordinul pentru materialele pe care le vom achiziţiona în următorii ani. Pentru început, ordinul vizează achiziţiile foarte scumpe, dar şi cele ieftine, dar prin care se iau în cantităţi foarte mari”, a mai spus Arafat.
Ministrul Sănătăţii a precizat că materialele ieftine la care face referire sunt cele de tipul mănuşilor sau al sondele nazale ale căror preţuri de achiziţie pot fi şi de 60 de ori mai mari la anumite unităţi. “Există diferenţe mai de preţ chiar la materiale ieftine. De exemplu, la mănuşi sau la sonde nazo-gastrice. Sunt diferenţe majore de preţ, de la 1 la 60 de ori de la 1 la 4 ori, de la 1 la 10 ori. Dacă acestea vor fi aduse în achiziţie centralizată, atunci vom avea reduceri substanţiale de costuri, dar şi un control pe consum”, a explicat Raed Arafat.
Ministrul a subliniat că, după intrarea în vigoare a ordinului privind achiziţiile, acestea nu vor mai fi făcute de către spitale.
“Spitalele nu vor mai face achiziţii decât pentru şase luni. Apoi, va intra în vigoare ordinul. În curând, vom face publice normele de aplicare a ordinului, astfel încât toată lume să vadă despre ce achiziţii vorbim. Cred că, prin acest ordin, nu vom mai avea întreruperi în aprovizionare”, a mai spus Raed Arafat.
Potrivit unui proiect de ordin dat publicităţii în noiembrie, Ministerul Sănătăţii (MS) va face achiziţii pentru spitalele din reţeaua proprie şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale, după ce a constatat că au fost cazuri când preţul de cumpărare a unui anumit produs a fost şi de zece ori mai mare de la o unitate la alta, potrivit unui proiect.
Proiectul de hotărâre de guvern vizează, astfel, desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii centralizată.
Potrivit proiectului, unitatea de achiziţii centralizată, respectiv MS, încheie acorduri-cadru, în numele şi pentru unităţile sanitare publice cu paturi din reţeaua ministerului şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale.
În prezent, fiecare spital/unitate sanitară cu paturi desfăşoară, în mod individual, procedurile de achiziţii publice pentru achiziţia de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protective, servicii, combustibili şi lubrefianţi pentru parcul auto. În acest condiţii, spun iniţiatorii proiectului, sunt situaţii în care preţurile de achiziţie a medicamentelor, materialelor sanitare, echipamente medicale, echipamente de protective, servicii, combustibili şi lubrefianţi pentru parcul auto diferă de la un spital la altul, la acelaşi produs şi cu aceleaşi specificaţii tehnice, chiar şi în situaţia în care acesta provine de la acelaşi producător sau distribuitor. În unele cazuri, preţurile de achiziţie au variaţie foarte mare, ajungând chiar la valori de zece ori mai mari, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
MEDIAFAX.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu