Barlad Online
În intervalul 7-10 iunie, la Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad, se va derula prima ediție a Școlii de astronomie de vară “Descoperă Universul”. Activitatea face parte dintr-un program educațional amplu care are rolul popularizării astronomiei în rândul publicului larg. Înscrierile se pot face chiar înainte de primul curs și sunt așteptați toți cei pasionați de această știință, de la copiii de gimnaziu, la liceeni și adulți. Cursurile vor avea loc la sediul Observatorului (str. Republicii, nr. 235), cu începere de la ora 20.30. Vor fi cursuri intensive de astronomie, vizionări de filme documentare despre astronomie și observații astronomice.
“Prima ediție a Școlii de astronomie de vară este experimentală. Orele de curs ar putea să fie nepotrivite pentru anumite persoane, dar am dorit să le cumulăm cu orele de observații astronomice. Important de știut este că fiecare cursant va primi la sfârșit o diplomă de participare”, ne-a declarat muzeograful organizator Ciprian Vîntdevară, președintele Astroclubului “Perseus”, din cadrul muzeului bârlădean.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu