Barlad Online
Având în vedere efectele dãunãtoare asupra sãnãtãtii si bunãstãrii animalelor, care pot fi provocate de temperaturile ridicate din perioada sezonului estival, precum si pagubele materiale generate de acestea, fermierii sunt obligati sã respecte unele norme în vederea evitãrii efectelor caniculei. Astfel, perioada în care temperaturile depãsesc în mod constant valoarea de 30 gr. Celsius, este interzis transportul de animale, în scop comercial sau oricare altul, între orele 11.00 si 19.00, animalele care fac obiectul operatiunilor comerciale sau al miscãrilor în scop necomercial, atât pe teritoriul judetului, cât si în afara acestuia, trebuind sã fie însotite de documente sanitare veterinare obligatorii, prevãzute de legislatia în vigoare. În acelasi interval orar, în zilele caniculare, este interzisã miscarea animalelor în scopul pãsunatului sau în vederea efectuãrii de diverse munci, în special pentru tractiune. Proprietarii de animale trebuie sã informeze imediat medicul veterinar despre deshidratarea sau imposibilitatea de a se deplasa a animalelor, acestea, în cazuri extreme, din considerente legate de protectia animalelor, vor fi dirijate la abatoare în vederea uciderii si trimiterii cadavrelor spre denaturare. În aceastã perioadã, autoritãtile locale au obligatia legalã de a face un control permanent al surselor de apã din punct de vedere al potabilitãtii acesteia, a asigurãrii stocurilor de furaje, dar si a solutionãrii, în timp util, a solicitãrilor de ridicare a cadavrelor sau deseurilor provenite de la animale. Proprietarii si detinãtorii de animale au obligatia de a respecta mãsurile dispuse de autoritãtile veterinare si de a lua toate mãsurile pentru protejarea animalelor din proprietate sau custodie, de stresul termic asociat acestei perioade, precum si de a asigura animalelor în permanentã apã potabilã la o temperaturã adecvatã pentru adãpare. Printre alte obligatii legale a crescãtorilor de animale, apãrute datoritã alinierii legislatiei românesti la cea europeanã, se numãrã aceea de a tine animalele în adãposturi corespunzãtoare, grajd, umbrar, tarc etc., în intervalul orar 11.00 – 19.00; de administrarea hranei animalelor în mod corespunzãtor, în cantitãti mai mici decât cele normale, sau de a uda animalele cu apã la intervale regulate, pentru a favoriza evaporarea si reducerea temperaturii corpului, inclusiv udarea podelei adãpostului, dacã este posibil. În cazul aparitiei semnelor instalãrii hipertermiei, respectiv uscarea mucoaselor gingivale si oculare, cresterea frecventei cardiace si respiratorii, deshidratare, letargie, slãbiciune, se vor intensifica actiunile de reducere a temperaturii corpului animalului si va fi anuntat medicul veterinar.
Recomandãri ale DSVSA – legale sau nu?
„La nivelul fiecãrei unitãti administrativ- teritoriale a fost constituitã o unitate localã de sprijin a centrului local de combatere a bolilor, condusã de primar, si din care fac parte un viceprimar, secretarul comunei, orasului sau municipiului, dupã caz, reprezentanti ai serviciilor publice si ai principalelor institutii de pe teritoriul respectiv, precum si medicul veterinar zonal. Aceastã structurã specializatã a Centrului Local de Combatere a Bolilor are responsabilitatea identificãrii locatiilor si instituirii mãsurii de îngropare a cadavelor de animale în situatii exceptionale. Ne bazãm pe colaborarea strânsã dintre primari, în calitate de conducãtori ai unitãtilor locale de sprijin, si medicii veterinari care sunt membri ai acestora, în eventualitatea aparitiei unor situatii deosebite generate de fenomene meteo extreme. Adresãm cetãtenilor judetului rugãmintea de a semnala la DSVSA Vaslui orice situatie deosebitã generatã de crestere a morbiditãtii si mortalitãtii animalelor pentru a putea lua în timp optim mãsurile sanitar-veterinare necesare”, a declarat Decebal Sãraru, directorul executiv al DSVSA Vaslui. Conform acestei declaratii, se dã mânã liberã primãriilor de a îngropa cadavrele sau resturile de animale în anumite locuri special amenajate si luare a mãsurilor adecvate, în loc ca, pânã acum un an-doi, sã se implice obligativitatea autoritãtilor locale de a chema societãtile special acreditate în acest sens pentru incinerare. Motivul este unul foarte simplu: cu toate cã primãriile au fost obligate sã încheie contracte de aceste gen, contracte pentru care erau plãtite sume lunare importante, la care se adãuga costul transportului si incinerãrii lesurilor de animale, la acest moment, cel putin în zona Moldovei, nu mai existã nici un operator de acest gen, asa cã se fac astfel de recomandãri, de îngropare a lesurilor. În schimb, cu toate acestea, primãriile pot fi amendate de Garda de Mediu în aceste cazuri, asa cum sunt amendate pentru faptul cã Consiliul Judetean Vaslui nu a reusit sã implementeze, în atâtia ani, proiectul gropii ecologice de la Rosiesti, autoritãtile locale scãpând de gunoaiele menajere cum pot!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu