Cu mâinile și picioarele degerate

Barlad Online

Trei bărbați din satele arondate Bârladului riscă să-și piardă membrele prin amputare din pricina degerăturilor.
Miercuri seară, a “viscolit” cu oameni degerați în zona Bârladului. La Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” au fost aduși trei pacienți care prezentau degerături la mâini sau picioare. Cel puțin unul dintre ei riscă să-i fie amputate membrele inferioare.

Cel mai tânăr dintre degerați are 46 de ani și a fost adus cu ambulanța din Popeni. Bărbatul a fost internat la Chirurgie cu degerături de gradul III la ambele mâini. În funcție de evoluția din următoarele zile se va putea spune dacă mâinile se vor reface sau va fi cazul să fie supus unei intervenții chirurgicale de amputare.
Alt caz sever a fost al unui bărbat de 52 de ani, din Grivița, internat direct la Terapie Intensivă. Bărbatul a fost diagnostocat cu hipotermie și degerături de gradul II la picioare.
Cel de-al treilea caz a fost al unui bărbat de 53 de ani, din Popeni. Medicii l-au diagnosticat cu pneumonie și hipotermie. Problema e că pacientul era în evidențe cu TBC pulmonar, iar expunerea la frig poate să-i fie fatală ori să ducă la complicații.
Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean, ne-a declarat: “Cei trei pacienți sunt stabili. Este prematur să spunem dacă va fi cazul să le fie amputate membrele, evoluția din următoarele ore fiind decisivă”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu