Barlad Online
Dupã ce timp de mai multi ani posturile de directori si inspectori din învãtãmânt au fost ocupate prin delegare, începând cu anul viitor acest lucru se va schimba, urmând a fi organizate concursuri pentru aceste functii. Concursurile pentru ocuparea posturilor de inspectori si de directori vor fi organizate esalonat, din 2014, timp de 18 luni. Ministrul a precizat cã sunt aproximativ 20.000 de functii de conducere în sistemul de eductie pentru care trebuie organizat concurs, fiind în prezent ocupate prin delegare, în conditiile în care ultimul concurs a fost organizat în urmã cu sase ani. “Nu vom putea organiza odatã 20.000 de concursuri”, a spus Remus Pricopie, mentionând cã, în principiu, primele concursuri vor fi cele pentru inspectorii scolari, urmate de cele pentru directorii de licee. Concursurile pentru ocuparea functiilor de conducere în scoli generale si grãdinite vor fi organizate în ultima etapã, dupã reorganizarea unitãtilor cu efective reduse, a mai precizat ministrul, arãtând cã, “din pãcate, populatia scolarã este în scãdere”.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu