Chevron are aprobare dar nu are teren!

Barlad Online

Cum a fost eliberatã autorizatia de constructii pentru Chevron?
MISTERE Consiliul Judetean Vaslui a emis, în data de 2 octombrie, autorizatia de constructie firmei SC Chevron România Exploration and Production SRL Bucuresti pentru executarea lucrãrilor de amenajare si foraj pentru sonda Silistea 1A, comuna Pungesti, judetul Vaslui. Terenul, de peste 28.000 mp pe care va fi ridicatã prima sondã de explorare a zãcãmântului de gaze de sist de pe teritoriul judetului Vaslui, prima de acest fel de pe teritoriul României, apartine unui numãr de trei proprietari. Acestia neagã cã ar avea încheiat vreun contract cu firma în cauzã, drept pentru care apare un mare semn de întrebare cu privire la legalitatea eliberãrii autorizatiei de constructii.
Cu toate cã una dintre conditiile acordãrii autorizatiei de constructii de cãtre CJ Vaslui este ca firma care implementeazã aceste lucrãri sã fie proprietara sau sã aibã în concesiune terenul respectiv, cei trei proprietari, respectiv Popescu Lenuta, Vlasã Mircia si reprezentantul mãnãstirii Mãlinesti neagã cã ar avea încheiat vreun contract cu Chevron. Mai mult decât atât, pânã în acest moment, nu a fost depusã nici o cerere de scoatere din circuitul agricol a respectivelor suprafete, act necesar pentru amplasarea de sonde de explorare în zonã, conform legilor în vigoare. “Eu stiu cã pãmântul meu (50 ari, n. red.) este la o asociatie, si în nici un caz nu-l voi da la Chevron. Nu m-a întrebat nimeni, si nici nu voi fi de acord cu exploatarea gazelor de sist pe pãmântul meu. Nu stiu de nici un contract, si nici nu m-a întrebat nimeni sã dau pãmântul în concesiune!” este declaratia fermã a Elenei Popescu, proprietara unuia din terenurile vizate de compania americanã pentru amplasarea primei sonde de explorare a zãcãmântului de gaze de sist din perimetrul Silistea, comuna Pungesti, una din cele patru zone, în afara perimetrelor Gãgesti, Bãcesti si Puiesti, vizate în judetul Vaslui de americanii de la Chevron. De altfel, chiar si primarul comunei Pungesti, Mircia Vlasã, care, chiar dacã la început era unul dintre cei mai aprigi contestatari ai actiunii initiate de Chevron, a ajuns unul dintre partizanii exploatãrii gzelor de sist, cu atât mai mult cu cât are un teren în suprafatã de peste 1,9 ha pe care urmeazã a fi amplasatã prima sondã de explorare, a recunoscut cã, în acest moment nu are nici un contract de concesiune sau vânzare a suprafetei respective, asa cum nu are nimeni din comunã. În aceste conditii, dacã chiar proprietarii terenurilor în cauzã neagã existenta vreunui act încheiat între ei si Chevron, se pune întrebarea felului în care CJ Vaslui a eliberat autorizatia de construire, în conditiile în care una dintre conditiile obligatorii ale solicitantului este dovada proprietãtii sau dreptului de folosintã a terenului!
Existã sau nu contracte?
Unul dintre loturile vizate pentru amplasarea sondei de explorare în perimetrul Silistea, comuna Pungesti, apartine mãnãstirii Mãlinesti. Asta dupã ce o persoanã din Silistea, Hanganu Gheorghe, a donat suprafata de aproape 2,5 ha de teren lui Daniel Nicu Ciulei, cãlugãr la mânãstire. Staretul mãnãstirii Mãlinesti, protos. Filip Mercas, neagã cã ar fi încheiat vreun act de concesiune cu Chevron pe vreo suprafatã de teren pentru care americanii ar fi primit deja inclusiv autorizatia de construire pentru lucrãri de amenajare si foraj pentru sonda. Cu toate acestea, staretul mãnãstirii a declarat cã este totusi posibil ca contractul de concesionare sã fi fost încheiat la un nivel superior, respectiv de cãtre Episcopia Husi. Abia în aceste zile, chiar în preajma eliberãrii autorizatiei de construire eliberate de CJ, au venit, pe adresa primãriei, niste cereri din partea reprezentantilor juridici ai Chevron, prin care se cer lãmuriri cu privire la situatia juridicã a terenurilor din zonã, semn cã, abia dupã ce s-au vãzut cu toate aprobãrile, reprezentantii companiei americane încep sã se ocupe si de concesionarea terenurilor de care au nevoie. Mai mult decât atât, conform legii, în cazul în care urmeazã a fi executate lucrãri în domeniul extravilan, este nevoie si de un act de scoatere din circuitul agricol a respectivei suprafete, act care nu a fost solicitat pânã în acest moment. Toate datele, inclusiv declaratiile proprietarilor terenurilor pentru care a fost deja acordatã autorizatia de construire duc la ideea cã respectivul act a fost emis de conducerea CJ fãrã a respecta toate normele legale în vigoare, respectiv fãrã ca solicitantul cererii sã facã dovada proprietãtii sau a dreptului de folosintã a terenurilor pentru care este solicitatã autorizatia. A fost doar un exces de zel din partea conducerii judetului, ori respectarea unor indicatii venite de sus, de la guvern, cu atât mai mult cu cât toate etapele anterioare, atât emiterea avizului de mediu, cât si a procedurilor ulterioare, s-au efectuat într-un timp record, netinându-se cont de vointa cetãtenilor din zonã.
Contestatarii Chevron strâng semnãturi
Aproape întreaga populatie din comuna Pungesti îsi aratã, cel putin în particular, împotrivirea la adresa exploatãrii gazelor de sist prin metoda fractionãrii hidraulice de pe teritoriul comunei. Unul dintre consilierii locali, aprig contestatar al Chevron, a demarat deja o campanie de semnãturi la nivelul comunei Pungesti cu privire la explorarea si exploatarea gazelor de sist la Pungesti, campanie în cadrul cãreia, în doar douã zile, au fost strânse peste 200 de semnãturi. “Vom înainta protestul nostru autoritãtilor competente, si, dacã va fi nevoie, vom mobiliza cetãtenii din Pungesti în vederea unor actiuni de protest, actiuni care, însã, trebuie sprijinite de toate persoanele care ne împãrtãsesc acest punct de vedere. Sunt în asentimentul marii majoritãti ai locuitorilor din Pungesti care se opun poluãrii mediului înconjurãtor, si care doresc sã lase urmasilor drept mostenire un mediu curat, fãrã noxe si fãrã alte probleme care ar putea apare din cauza exploatãrii gazelor de sist. Dacã este nevoie, vom iesi în stradã pentru a ne striga împotrivirea în legãturã cu exploatarea gazelor de sist pe teritoriul comunei, dar sper ca guvernantii sã tinã cont de opinia noastrã”, a declarat Monica Focsa, consilier local din comunã.
Se iau probe de aer la Silistea!
De mai bine de o sãptãmânã, exact în zona în care ar trebui sã înceapã explorãrile privind zãcãmântul de gaze de sist de la Pungesti, lucrãtori de la Institutul National de Cercetare si Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice si Izotopice, institut cu sediul în Râmnicu Vâlcea iau probe de aer. Conform specialistilor din zonã, mãsurãtorile fãcute pânã acum confirmã faptul cã în zona comunei Pungesti parametrii mãsurati, inclusiv nivelul de hidrocarburi din aer, se încadreazã în parametri. Ceea ce nu au dorit sã spunã specialistii aflati în zonã este cine a comandat studiul respectiv. Niciuna dintre institutiile guvernamentale, respectiv prefectura ori agentia judeteanã pentru protectia mediului nu a fost informatã cu privire la efectuarea acestor mãsurãtori a calitãtii aerului, cu exceptia primãriei Pungesti. Conducerea INCDCTI din Vâlcea nu a vrut sã dea relatii cu privire la acest subiect, astfel cã este posibil ca mãsurãtorile sã fi fost comandate chiar de SC Chevron România Exploration and Production SRL Bucuresti, cu un singur motiv, aceea de a demonstra, ulterior începerii explorãrii sau chiar exploatãrii gazelor de sist din perimetrul Silistea, cã nu s-au modificat parametrii la nivelul aerului. Aceastã tacticã este una obisnuitã, mai ales dacã se ia în considerare faptul cã, la nivel mondial, singurele studii fãcute si publicate cu privire la aceastã metodã de exploatare, prin fracking, a gazelor de sist, sunt cele comandate de firma americanã, acesta fiind si motivul pentru care multi dintre specialistii independenti sunt reticenti cu privire la “binefacerile” acestei metode de exploatare.
VOCEA SATULUI: “NU NE VINDEM AMERICANILOR!”
“Le-am spus si copiilor, si nepotilor, cât trãiesc eu, sã nu dea la nimeni pãmântul”
“Am auzit la televizor de cutremurele din Galati, si mi-e teamã cã si la noi, la Pungesti, se va întâmpla acelasi lucru, din cauza gazelor de sist. Eu am o vârstã, dar mã gândesc la copii si la nepoti, dacã vor mai avea trãit în zona asta, dacã, asa cum se aude, va apare poluare, cutremure si mai stiu eu ce. Le-am spus si copiilor, si nepotilor, cât trãiesc eu, sã nu dea la nimeni pãmântul, sã-l munceascã si sã-si câstige traiul de pe el, asa cum au fãcut si pãrintii, bunicii ori strãbunii nostri. E pãcat sã ne batem joc de pãmânt, ori sã-l dãm la strãini, sã facã ce vor cu el!”, era supãrat Constantin Iosub, de 72 de ani, din Silistea.
“Dacã va fi nevoie, vom iesi în stradã sã blocãm accesul utilajelor”
Fiul de 35 de ani a lui mos Iosub, tot Constantin pe nune, era total împotriva exploatãrii gazelor de sist prin fractionare hidraulicã: “Vom iesi în stradã, nu se poate ca, printr-o decizie luatã cine stie unde, sã ni se ia dreptul la sãnãtate, ori la o viatã curatã. Nu înteleg cum alesii nostri, în special cei de la nivel local sau judetean, au putut fi de acord cu exploatarea si exploatarea gazelor de sist, în conditile în care noi suntem împotriva acestui lucru! Cutremurele din Galati este doar un alt exemplu cu privire la ce se poate întâmpla si la noi, asta pe lângã otrãvirea apelor si solului. Dacã va fi nevoie, vom iesi în stradã sã blocãm accesul utilajelor, am vorbit cu toti vecinii si toti sunt în acord cu mine, nu vrem cianuri la Pungesti”
“Iesim în stradã pentru a bloca accesul utilajelor de foraj la Silistea”
“Nu e lucru bun, ne afecteazã pe toti din comunã, decizia mai marilor nostri nu tine deloc cont de opinia oamenilor din comunã. Ce se întâmplã acum la Izvoarele este posibil sã se întâmple si la noi în comunã, dupã începerea exploatãrii gazelor de sist. În plus, substantele folosite se pare cã vor infecta apa potabilã si vor avea efecte asupra sãnãtãtii oamenilor. Chiar dacã deja s-au luat decizii, dat fiind cã multi dintre locuitori suntem împotriva gazelor de sist, ne vom opune, chiar dacã ar fi sã iesim în stradã pentru a bloca accesul utilajelor de foraj la Silistea”, a declarat si Mariana Morosanu, din Silistea, al cãrui teren este în apropierea locatiei prevãzute pentru explorarea zãcãmântului d egaze de sist din locatia Silistea, comuna Pungesti.
“Mi-e teamã cã si copiii si nepotii mei vor avea de suferit”
“Chiar dacã am 63 de ani, sunt împotriva celor care vor sã exploateze gaze la noi în comunã. Se tot vorbeste de ce se poate întâmpla, am auzit si de cutremurele din Galati, si mi-e teamã cã si copiii si nepotii mei vor avea de suferit. Eu sunt împotriva gazelor de sist, si nu mi-e fricã de nimeni, nici de primar, nici de guvern, sã zic lucrul acesta. Dacã e nevoie, ies încã odatã în stradã, sã protestez”, era decisã Rodica Olaru, de 63 de ani.
“Eu nu dau terenul la nimeni, sã facã ce-or face, si sã-mi promitã ce vor ei!”
“Eu nu dau terenul la nimeni, sã facã ce-or face, si sã-mi promitã ce vor ei! Pãmântul este al meu, al copiilor si nepotilor sau strãnepotilor, pentru agriculturã, si nu sã punã cineva sonde. Ei fac explorarea pe sest, fãrã ca noi sã fim de acord, asa cum nimeni nu ne va lua în seamã atunci când vor apare efectele. Lumea trebuie sã demonstreze pasnic, fãrã violentã, poate astfel suntem si noi bãgati în seamã, dar trebuie sã iesim în stradã, sã se vadã cã sunte împotriva gazelor de sist”, a declarat Mircea Carp. în vârstã de 64 de ani, care are terenul la doar 300 de metri de perimetrul în care va fi amplasatã sonda de explorare a Chevron. Fiul sãu, Ionut Carp, cadru didactic din comunã, are o pozitie mai nuantatã: “Orice investitie la noi în comunã este binevenitã, dat fiind sãrãcia în care ne zbatem. Eu unul sunt de acord cu investitia, dar nu sunt de acord cu metoda de exploatare”.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu