Un bãiat în vârstã de 8 ani din Voinesti a ajuns la Spitalul de Urgentã «Elena Beldiman» Bârlad dupã ce s-a ales cu leziuni foarte grave la cap în timp ce se dãdea cu sania. Pentru cã avea fracturã de craniu, medicii bârlãdeni l-au transferat de urgentã la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» Iasi.
Incidentul, care ar fi putut sã-l coste pe minor chiar viata, s-a petrecut duminicã dupã-amiazã. Copilul a profitat de faptul cã a nins si cã s-a depus un strat de zãpadã de câtiva centimetri grosime, astfel cã a iesit sã se dea cu sania. Numai cã, dupã putin timp, s-a dat pe o pantã mai abruptã, accidentându-se grav. În urma cãzãturii, copilul s-a ales cu o fracturã cranianã si cu traumatism craniofacial. Imediat a fost solicitatã o autosanitarã SMURD pentru a-l transporta pe copil la Spitalul de Urgentã „Elena Beldiman“ Bârlad. „Cazul a fost preluat de un echipaj EPA (SMURD), copilul fiind diagnosticat cu «traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial si fracturã de os frontal». În timp ce autospeciala se afla la câtiva kilometri de Voinesti si se îndrepta spre Bârlad, s-a întâlnit cu Ambulanta noastrã, care rãmãsese blocatã si nu putea ajunge la un pacient de 66 de ani aflat în stop cardio-respirator, din Obârseni. Acolo, copilul a fost transferat în Ambulantã si dus la Bârlad, iar echipajul SMURD a plecat la Obârseni“, ne-a spus Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulantã al Judetului (SAJ) Vaslui. Odatã ajuns la spital, bãiatul a primit toate îngrijirile medicale corespunzãtoare. Datã fiind starea lui, dupã ce l-au stabilizat, medicii bârlãdeni au decis sã-l transfere la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ Iasi, sectia Neurochirurgie, pentru investigat ii amãnuntite si interventii de specialitate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu