O tânără de 19 ani, din Zorleni, a ajuns luni seara la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad după o tentativă de suicid eșuată. Femeia a băut voluntar otravă pentru șobolani. Se pare că a fost oprită din gestul extrem de familia sa și a fost adusă imediat la spital.
“Cantitatea de otravă pe care a înghițit-o a fost foarte mică, altfel ar fi fost greu de salvat, ori și-ar fi provocat leziuni severe ale tractului digestiv. Pacienta era agitată și depresivă. Nu este în evidențele noastre cu alte tentative de suicid și nici cu afecțiuni psihice”, ne-a declarat un medic de la Urgențe.
Conform protocolului, pacienta a fost perfuzată, i s-au făcut spălături stomacale și a fost sedată. După aproximativ trei ore de la prezentarea în spital a fost internată la Psihiatrie pentru terapie de specialitate și medicație.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu