Versurile unor poeți bârlădeni au fost publicate într-o revistă de cultură editată în Canada.
În cel mai recent număr din “Cuvântul adevărului” (The word of truth), revistă bianuală publicată de parohia ortodoxă română din Edmonton - Canada, au fost rezervate câteva pagini pentru promovarea oamenilor de cultură din Bârlad. Zilele trecute, au ajuns pe meleagurile noastre câteva exemplare ale revistei, în paginile căreia am descoperit poezii semnate de poetul Simion Bogdănescu, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu”, versuri ale poetului Petruș Andrei, precum și o prezentare a activității și picturii semnate de Didu Clapon, profesor de specialitate la Școala de Muzică și Arte Plastice “N. N. Tonitza”.
Acest lucru este posibil deoarece din colectivul redacțional al reviste face parte și prof. Constantin Clisu, care a trăit și profesat în Bârlad. Odată cu ieșirea la pensie, s-a mutat în Canada pentru a fi alături de copiii și nepoții săi, dar continuă să scrie și să se informeze despre mișcarea culturală din Bârlad. Contactul cu lumea culturală din județ îl ține prin intermediul lui Virgil Giușcă, directorul Casei de Cultură “George Tutoveanu”, cel care îi trimite cărțile lansate, articole din ziare, imagini de la vernisaje etc.
“Colaborăm încă din 1996, când a fost înființată această
revistă. De atunci, cred că a apărut cel puțin un articol pe an cu și despre oamenii de cultură din Bârlad, ne-a spus Virgil Giușcă.
“Cuvântul adevărului” apare de două ori pe an, de Crăciun și de Paște, și este distribuită în Canada, România, Australia,
Anglia, Franța, Suedia, Elveția și SUA.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu