Sase morţi într-un accident rutier la Badeana in luni 30 ianuarie 2012
Ora 12:25 Potrivit ultimelor informaţii ale anchetatorilor, cele şase victime ale tragicului accident fuseseră, aseară, la o petrecere de luat din moţul unui bebeluş a unor prieteni (rude), pe care au continuat-o la un bar din localitatea Fălciu până dimineaţă. Şoferul se numeşte Ionuţ Cătălin Petre, iar femeia se numeşte Loredana Enache şi era prietena acestuia. Celelalte patru victime sunt Gabriel Turcu, Viorel Cosma, Florin Obreja şi Valentin Alexandru Durbacă.
Ora 10:34 Au fost identificate şi celelalte patru victime. Este vorba despre un alt bărbat din Bârlad, în vârstă de 32 de ani, de un bărbat din localitatea Perieni de 43 de ani, şi de doi tineri minori, unul de 17 ani din satul Ghidigeni şi unul de 14 ani din Bârlad.
Ora 10:15 „Până acum, s-a reuşit identificarea a două dintre victimele accidentului. Este vorba de conducătorul auto, în vârstă de 29 ani şi cu domiciliul în municipiul Bârlad, de altfel singurul cu documente de identitate asupra lui, şi de tânăra de 32 ani, cu domiciliul în localitatea Perieni, care a decedat la spital“, a mai precizat ofiţerul de presă al IPJ Vaslui.
Ora 10:11 Poliţiştii spun că şoferul circula cu viteză extrem de mare, deoarece acul vitezometrului indica 140km/h.
Ora 09:13 Victima care a ajuns la spital a decedat şi ea în urmă cu 15 minute. Aceasta era singura femeie care se afla în autoturism.
Ora 08:30 Din primele verificări ale poliţiştilor, se pare că şoferul automobilului, marca BMW, a adormit la volan. „Nu au fost identificate urme de frânare, iar carosabilul se prezenta în condiii bune. În acest moment încă se lucrează la identificarea victimelor“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
O maşină în care erau şase pasageri s-a răsturnat şi a ieşit de pe carosabil. Cinci dintre ocupanţii autoturismului au murit pe loc, iar unul este în stare gravă la spital.Impactul a fost atât de puternic încât un copac aflat pe marginea drumului a fost smuls din rădăcini, iar un altul a fost rupt.
Un groaznic accident de circulaţie a avut loc luni dimineaţă în jurul orei 5.00, pe drumul european E581, dintre Bîrlad şi localitatea Bădeana.
Ora 13:00 Poliţiştii iau în calcul şi varianta ca şoferul autoturismului să fi fost băut în momentul producerii accidentului. Ora 12:25 Potrivit ultimelor informaţii ale anchetatorilor, cele şase victime ale tragicului accident fuseseră, aseară, la o petrecere de luat din moţul unui bebeluş a unor prieteni (rude), pe care au continuat-o la un bar din localitatea Fălciu până dimineaţă. Şoferul se numeşte Ionuţ Cătălin Petre, iar femeia se numeşte Loredana Enache şi era prietena acestuia. Celelalte patru victime sunt Gabriel Turcu, Viorel Cosma, Florin Obreja şi Valentin Alexandru Durbacă.
Ora 10:34 Au fost identificate şi celelalte patru victime. Este vorba despre un alt bărbat din Bârlad, în vârstă de 32 de ani, de un bărbat din localitatea Perieni de 43 de ani, şi de doi tineri minori, unul de 17 ani din satul Ghidigeni şi unul de 14 ani din Bârlad.
Ora 10:15 „Până acum, s-a reuşit identificarea a două dintre victimele accidentului. Este vorba de conducătorul auto, în vârstă de 29 ani şi cu domiciliul în municipiul Bârlad, de altfel singurul cu documente de identitate asupra lui, şi de tânăra de 32 ani, cu domiciliul în localitatea Perieni, care a decedat la spital“, a mai precizat ofiţerul de presă al IPJ Vaslui.
Ora 10:11 Poliţiştii spun că şoferul circula cu viteză extrem de mare, deoarece acul vitezometrului indica 140km/h.
Ora 09:13 Victima care a ajuns la spital a decedat şi ea în urmă cu 15 minute. Aceasta era singura femeie care se afla în autoturism.
Ora 08:30 Din primele verificări ale poliţiştilor, se pare că şoferul automobilului, marca BMW, a adormit la volan. „Nu au fost identificate urme de frânare, iar carosabilul se prezenta în condiii bune. În acest moment încă se lucrează la identificarea victimelor“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui.
O maşină în care erau şase pasageri s-a răsturnat şi a ieşit de pe carosabil. Cinci dintre ocupanţii autoturismului au murit pe loc, iar unul este în stare gravă la spital.Impactul a fost atât de puternic încât un copac aflat pe marginea drumului a fost smuls din rădăcini, iar un altul a fost rupt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu