Spitalul din Bârlad este mai “bolnav” decât pacientii sãi!
INCREDIBIL În municipiul Bârlad, oamenii bolnavi supravietuiesc eroic în fiecare zi. Cãci, în spitalul din localitate, dacã ajungi cumva bolnav si n-ai cunostinte sau bani, ori nu te bagã nimeni în seamã ori chemi presa ca sã arãti lumii întregi la ce umilinte poti fi supus. Luminita Patulea, din comuna Pogonesti, satul Poloceni, a ajuns ieri dimineatã la orele 9.30, cu ambulanta la CPU Bârlad, dupã ce a cãzut pe gheatã, lovindu-se puternic la spate. Fiind suspectã de fracturã de coloanã lombarã, trebuia sã fie trimisã la Iasi, la clinica de Neurologie. Femeia a fost lãsatã în ambulatoriu sã zacã pe o targã, având dureri foarte mari, timp de aproape nouã ore! Niciun cadru medical nu i-a acordat un minim de respect si nu i s-a administrat nici mãcar un calmant, pe toatã perioada asteptãrii! La vederea reprezentantilor mass-media, medicii de la CPU Bârlad s-au supãrat evident pe ziaristii care cereau explicatii pentru starea femeii si umilintele la care a fost supusã! Caz incredibil, dar care, din pãcate, nu este singular. Femeia a fost dusã la Iasi abia în jurul orelor 18.00.
Un om poate muri pe nesfârsitele drumuri între spitale. Sau poate simti cum moare încet, doborât de umilintã, de lipsã de respect! În spitalul bârlãdean, poti sã simti zi de zi cum pier, pe rând, ultimele rãmãsite ale normalitãtii. Cine nu s-a lovit brutal de cei pe care îi plãtim sã ne stea la dispozitie? Ieri, a fost rândul familiei Patulea, din satul Polocin, comuna Pogonesti. Luminita Patulea, de 38 de ani, a cãzut pe gheatã, în jurul orelor 7.30, si s-a lovit cu spatele de pãmânt. A simtit cã ceva a pârâit si nu s-a mai putut misca. A fost solicitatã ambulanta, la orele 7.35 si la ora 9.00 a ajuns masina, care a dus-o la Compartimentul de Primire Urgente al spitalului bârlãdean. Aici i s-au fãcut radiografii si medicul neorolog a suspectat o fracturã de coloanã lombarã, indicând transferul femeii la Iasi, la Clinica de Neurologie. Dupã ce medicul neorolog a plecat, femeia a fost lãsatã sã astepte o ambulantã care sã o ducã la Iasi, în cadrul ambulatorului, unde sunt paturi pentru internãrile de zi. De la orele 10.00, de când a fost dusã pe targã acolo, s-au fãcut orele 17.00, si nimeni nu a mai întrebat de ea, desi femeia acuza dureri de spate groaznice. Familia a început sã se agite, sotul femeii pierzându-si rãbdarea, nemaiputând sã suporte chinul sotiei sale si indiferenta cadrelor medicale. Si a chemat presa localã! “De azi dimineatã, de la 7.30, am chemat ambulanta si, la 9.00, ne-a adus aici la Bârlad, la spital. Ni s-a spus cã este suspectã de fracturã lombarã si cã trebuie trimisã la Iasi. De atunci si pânã acum (orele 17.00 – n.r.), nimeni nu a mai venit sã îi facã un calmant, sã o întrebe cum este, a lãsat-o asa, pe targã, o zi întreagã! Suntem aici ca într-un cotet de porci, nimeni nu ne întreabã absolut nimic, nimic! De dimineatã, am sunat la 112 de zeci de ori. A fost trimis la Iasi, pe la prânz, un betiv, sculat din somn, care zãcea pe aici, iar pe sotia mea nici acum nu au trimis-o. Pânã si cei de la Salvare au spus cã oare de ce nu duc femeia cã este mai grav si pleacã la Iasi cu omul ãla beat!?! Bãtaie de joc, n-am vãzut asa ceva, mori cu zile si nimeni nu-ti întinde o mânã aici!”, a spus sotul femeii care zãcea pe targã.
Medici supãrati si indolenti!
La CPU Bârlad era de gardã un medic generalist, Maria Bãbutã, care în momentul când am solicitat explicatii privind starea femeii si de ce a fost practic abandonatã în ambulatoriu cu dureri, ea vorbea la telefon. Si s-a arãtat extrem de jignitã în “amorul” propriu cã este luatã la întrebãri de jurnalisti. “Dar, cu ce drept veniti dumneavoastrã aici? Fãrã sã aveti acordul directorului medical? Eu am intrat de gardã la orele 14.00 si mi-am vãzut toti pacientii si au fost destul de multi. Pentru femeia despre care vorbiți, am chemat medicul chirurg, care era în operatie. Ce era sã fac? Este un singur medic, iar eu mi-am vãzut pacientii mei, ea nu este pacienta mea (??!!). Nu vã supãrati, dar dacã medicul chirurg era în sala de operatie, ce era sã fac? Sunt foarte multi bolnavi, nu mai facem fatã. Respectati-ne si pe noi!”, a spus medicul de gardã. Observati cã doctorita are pretentia sã fie respectatã în timp ce o pacientã, suspectã de fracturã la coloanã, era umilitã în ultimul hal, fiind uitatã de Dumnezeu si cadrele medicale în ambulatoriu! Într-un final, la o orã de la interventia jurnalistilor, a sosit si ambulanta care a transportat femeia. Astfel, la orele 18.05, Luminita Patulea a fost transportatã la Iasi cu ambulanta, la Clinica de Neurologie, unde a fost internatã pentru investigatii amãnuntite. Tot investigatii amãnuntite va face si conducerea spitalului bârlãdean, pentru a se lãmuri toate aspectele acestui caz incredibil. “Voi cerceta si eu aspectele sesizate nu numai de dumneavoastrã, ci si de alte persoane, referitoare la acest caz si vã vom comunica rezultatele si mãsurile ce le vom lua”, a spus asearã medicul Gabriela Danis, directorul medical al spitalului bârlãdean.

E satul Polocin nu Poloceni...
RăspundețiȘtergere