Barlad Online
Startul campaniei electorale le-a oferit
socialdemocrat ilor oportunitatea de a-si prezenta candidatii pentru
colegiul de deputat si cel de senator din Bârlad. Adrian Solomon îsi va
începe cursa electoralã pentru Camera Deputatilor alãturi de Gabriela
Cretu, care intrã în lupta pentru obtinerea unui mandat de senator.
Vineri, 9 noiembrie, cei doi au vorbit pe larg, în cadrul unei
conferinte de presã, despre programul de guvernare propus de USL pentru
perioada 2012-2016. Pentru moment, cei doi au expus doar prioritãtile,
urmând ca, pe întreg parcursul campaniei, sã prezinte electoratului, în
amãnunt, viziunea pentru “o Românie puternicã”. “Programul pe care îl
propunem va fi promovat, în întregime, sãptãmânal, pânã la momentul
votului. Pânã atunci însã, noi trebuie sã ajungem la urechile
cetãtenilor si sã evitãm a le mai spune altceva decât adevãrul. E drept
cã în campanie se pot spune multe, însã acum e momentul în care trebuie
spus oamenilor cã nu va curge lapte si miere. Eu, personal, evit sã îmi
critic adversarii politici, pe care de altfel nici nu îi cunosc, însã nu
voi evita niciodatã sã critic mãsurile guvernamentale improprii
societãtii. De aceea voi duce o politicã de bun simt, deci altfel fatã
de cea dusã pânã acum de fosta guvernare PDL. Nu vreau sã îmi conving
adversarii de ce sunt în stare, ci pe cetãteni, dar nu fãcând o politicã
micã, cu rezultate mici, ci una mare, cu rezultate pe mãsurã”, a
declarat candidatul pentru Senat, Gabriela Cretu.
«Schimbarea trebuie sa se produca pâna la capat!»
Deputatul Adrian Solomon a criticat, asa cum a fãcut-o mereu, mãsurile dure luate de fosta guvernare democrat-liberalã, “al cãror scop nu a fost altul decât sãrãcirea României si a românilor”. “Tãierea pensiilor fãrã drept, majorarea TVA-ului, care a afectat absolut toate clasele sociale ale tãrii, reforma din sãnãtate, care a presupus închiderea multor spitale si, nu în ultimul rând, asumarea codurilor civil si penal fãrã studiu de impact, toate au fost mãsuri care au avut ca scop clar sãrãcirea populatiei. Cei care au guvernalt pânã în vara acestui an au avut nevoie de o Românie slabã pentru a-si satisface interesele. Suntem îndatorati pânã peste cap pentru urmãtorii ani, ne lovim de coruptie la orice pas si am vãzut ce însemnã dispretul celor de la PDL pentru toate institutiile statului si legile tãrii. De aceea, schimbarea trebuie sã se producã pânã la capãt!”, a declarat Solomon.
Ana Birchall si Gabriela Cretu, lansare si la Zorleni
Ieri, la Zorleni, douã din cele trei femei pe care USL le propune electoratului din judetul Vaslui, Gabriela Cretu, candidat la functia de senator în Colegiul 2 Bârlad, si Ana Birchall, candidat la functia de deputat în Colegiul Zorleni, si-au lansat candidaturile în cadrul unui eveniment la care au participat sute de membri USL si simpatizanti. “Cunosc, deja, foarte bine problemele Colegiului Zorleni, pe care m-am angajat sã îl reprezint în Camera Deputatilor. Îmi plac oamenii de aici, îmi place felul lor de a gândi si mai cu seamã faptul cã, în ciuda greutãtilor pe care le întâmpinã, privesc cu încredere spre viitorul pe care ne angajãm sã îl construim împreunã”, a spus Ana Birchall. “Nu facem promisiuni fãrã acoperire, ci prezentãm programul pe care viitoarea guvernare USL se angajeazã sã îl punã în aplicare”, a mai spus candidatul USL la functia de deputat în Colegiul Zorleni, Ana Birchall.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu