La doar câteva săptămâni de la începerea anului şcolar, nu numai unităţile de învăţământ şi-au deschis porţile, ci şi barurile din apropierea acestora. Situate la o aruncătură de băţ de licee, localurile unde alcoolul curge în valuri oferă ceva mult mai interesant decât cursurile.
A trage chiulul este de mult o modă printre elevi. Cei mai mulţi dintre ei pleacă de la ore, dar nu acasă, ci în barurile sau în cafenelele din zona unităţilor de învăţământ în care studiază.
Poliţiştii şi jandarmii au depistat, de la începerea anului şcolar, zeci de elevi care stăteau în baruri în loc să fie la cursuri. Au fost legitimaţi, iar conducerile liceelor au fost informate cu privire la această situaţie.
Problema este ridicată de mai mulţi ani de cadrele didactice, dar nu şi-a găsit încă rezolvarea, legea fiind călcată în picioare. Directorii se plâng că elevii îşi găsesc refugiul în baruri, poliţiştii fac raiduri, dar activitatea “bombelor” nu pare a fi perturbată. Cu alte cuvinte, localurile au ajuns să concureze cu succes sălile de clasă ale liceelor din Vaslui.
Şi mai grav este că preferinţa elevilor pentru cel mai consumat drog legal din România, alcoolul, este încurajată la maximum de unii comercianţi, care îşi deschid crâşme în imediata apropiere a şcolilor şi liceelor, chiar dacă acest lucru este interzis de lege de mai bine de zece ani. De obicei în pauze, dar şi în timpul orelor, elevii vin “la o cafea şi o ţigară” sau chiar să se mai încălzească la o tărie.
Hotărârea de Guvern nr. 128/1994 interzice amplasarea localurilor cu vânzare de ţigări şi alcool în incinta unităţilor de învăţământ, în curţile acestor imobile şi pe trotuarele sau aleile de acces în instituţiile de învăţământ. La nivel local, distanţa-limită a fost stabilită la 50 de metri, însă nici aceasta nu se aplică. Aşa se face că la toate cafenelele din preajma liceelor, dimineaţa ori în jurul prânzului, cu greu se mai găseşte o masă liberă.
”Nu facem o oră. Profesorul a avut o problemă mă bucur că mi-am revăzut colegii şi, chiar dacă şcoala înseamnă trezit de dimineaţă, va fi şi distracţie, cum a fost şi anul trecut”, spune un elev.
„Eu sunt la muncă de dimineaţă. Când ar trebui să plece el la cursuri, noi suntem sătui de muncă. De unde să ştim că, în loc să meargă să înveţe, el pierde vremea prin baruri. Şcoala trebuie să ia măsuri. Cel mai bine ar fi să închidă porţile şi să nu lase copiii să iasă pe durata orelor de curs”, ne-a declarat Costel Bârsan, părintele unui elev de clasa a XII-a.

Srsa: FreshNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu