Barlad Online
Este o minciună că guvernul Ponta va construi autostrăzi din supra-acciza de şapte eurocenţi la litrul de carburant.
Este o minciună că guvernul Ponta va construi autostrăzi din supra-acciza de şapte eurocenţi la litrul de carburant.
Nu va reuşi nici măcar să strângă bani pentru a reduce CAS-ul. Are spaţiu de manevră doar pentru obişnuitele pomeni electorale, rulate prin preşedinţii de consilii judeţene, nimic mai mult.
Sunt destul de sigur pe aceste afirmaţii uitându-mă pe execuţia bugetară după primele două luni ale anului. În primul rând, deşi taxele şi impozitele au crescut, procentul din PIB colectat la buget a scăzut. Anul trecut se colectase, în intervalul ianuarie-februarie, 4,7% din PIB. În 2014, doar 4,6%. Eu sunt un liberal şi, teoretic, ar trebui să mă bucur de fiecare dată când rămân mai mulţi bani în mediul privat. Însă în acest caz este vorba de evaziune fiscală, de incapacitatea statului de a strânge banii. Unii, aş zice fraierii, plătesc, alţii, care au spate politic, nu. Acest fenomen distorsionează piaţa şi îi favorizează pe clienţii politici. De altfel, este un simptom al guvernelor slabe, corupte, ca, atunci când au nevoie de bani, să majoreze acciza la combustibili care se colectează foarte uşor. Te uiţi la ţările sărace unde benzina este uneori mai scumpă decât în statele dezvoltate şi-ţi dai seama cine are o problemă cu evaziunea fiscală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu