Barlad Online
Eu sunt Maria, am 6 ani şi 9 luni şi am venit pe
lume ca o rază de soare pentru părinţii mei.Erau tare fericiţi să mă
aibă, pe mine şi pe frăţiorul meu Dudu, aşa cum l-am strigat eu de
micuţă, fericire deplină timp de şase săptămâni până când vestea că
sufăr de hidrocefalie,le-a întunecat cerul şi numai suferinţă s-a abătut
asupra noastră.
Totul se întâmpla în anul 2006 şi, la doar două luni de viaţă, am suferit prima operaţie. Ar fi fost bine dacă totul s-ar fi rezumat doar la acea operaţie, dar, din nefericire, au mai urmat încă trei. La şapte zile după prima intervenţie, medicii au observat că operaţia nu se închidea şi asta a însemnat să mergem din două în două săptămâni de la Bârlad la Bucureşti, până când domnul doctor a decis să mă opereze din nou. Aveam 4 luni şi deja mă aflam în sala de operaţie pentru a doua oară şi totul se încheia cu acelaşi deznodământ: operaţia nu se închidea.
Aveam atâta nevoie de zâmbetul de pe chipul mamei, dar ea se stingea de suferinţă şi atâtea griji pentru mine. Împlineam 6 luni, iar ei mă pregăteau pentru a treia intervenţie, după care a urmat o supraveghere atentă a medicilor timp de o lună de zile. De această dată totul părea să decurgă normal şi ne-am întors acasă unde tati şi frăţiorul meu ne aşteptau nerăbdători... dar câtă neşansă! După două săptămâni, drenajul se înfundă, iar pe 10 iulie 2006 domnul doctor mă opera pentru a patra oară schimbând poziţia drenajului frontal şi, în sfârşit, nu au mai fost probleme trebuind doar să merg din şase în şase luni la control.
Timpul a trecut, eu am crescut mare, dar durerile îngrozitoare de căpuşor şi faptul că vomitam foarte des ne-au condus din nou în spital. Aveam 5 anişori de data asta, în anul 2010 şi aceste dureri, care au apărut din senin, mi-au tulburat copilăria. Nu mă mai puteam juca cum o făceau ceilalţi copii. Durerile se repetau, mă ţineau în perfuzie şi în 2-3 zile îmi reveneam, dar nimeni nu a bănuit că aceste dureri aveau o altă cauză decât hidrocefalia. Am facut apoi o ptoza palpebrala cu intepenirea gatului iar in urma ultimelor investigatii s-a descoperit si cauza durerilor de cap , doua anevrisme mari care nu pot fi embolizate sau operate la noi în ţară. Costurile unei intervenţii în străinătate sunt costisitoare, adică 40.000 de euro, bani pe care noi nu-i vom putea avea niciodată fără ajutorul oamenilor cu suflet mare.
Cum aş putea să mă salvez şi să readuc părinţilor acea rază de soare care le intrase în casă acum şase ani în urmă? Cum să şterg lacrimile fierbinţi ale mamei şi să-i alung teama din suflet că mă va pierde pentru totdeauna? Nu pot decât să o strâng în braţe şi să-i zâmbesc, s-o mângâi şi să o încurajez. Îmi doresc să trăiesc, dar mai mult nu pot să fac. Poate că oamenii mă vor ajuta să rămân în viaţa mamei şi doar speranţa în ajutorul lor mi-a mai rămas. Vă mulţumesc că mi-aţi citit povestioara, vă mulţumesc pentru ajutor!
Mami a deschis conturi pentru mine la BRD, pe numele ei Mîndru Corina Luminiţa:
RON : RO76BRDE380SV35305863800
EURO : RO08BRDE380SV35411983800
USD : RO55BRDE380SV35412013800
SWIFT : BRDE ROBU
Mîndru Corina Luminita
adresa e-mail : mindru.corina@yahoo.com
telefon: 0743599519
Adresa noastra :
Sublocotenent Erou Marin Lucian , Nr. 3 , Loc . Bârlad, Jud. Vaslui
http://sperantamariei.wordpress.com/

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu