Sinucigași cu duiumul

sinucigas-1-p.jpg
 Numărul tentativelor de suicid înregistrate în 2011 în Bârlad și localitățile arondate a crescut față de anul anterior cu aproximativ 10%. Stările depresive ale oamenilor care au încercat să-și curme zilele sunt în directă legătură cu situația materială precară, consumul de alcool și violența în familie.
Peste 60 de persoane au ajuns, anul trecut, la Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad ca urmare a unor tentative de suicid, semn că starea psihică a populației se degradează pe măsură ce se adâncește sărăcia. Nu a fost lună în care să nu auzim că cineva și-a pus ștreangul la gât, a înghițit otrăvuri ori medicamente sau a folosit obiecte ascuțite pentru a-și tăia venele.
“Nu se ține o evidență strictă a tentativelor de suicid și e greu să-i contabilizăm pentru că diagnosticul pus pe foile medicale este de regulă altul și se menționează doar că a fost tentativă de suicid. De exemplu, sunt situații când pacienți aflați în evidențele noastre cu boli psihice ajung de urgență la spital cu intoxicație medicamentoasă. Fiind agitați, la internare pare a fi o tentativă de suicid. Ulterior se stabilește că a fost vorba despre un accident, aceștia neavând discernământ”, ne-a declarat Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului.
Din motivele amintite, în 2011 au fost numai 10 cazuri spitalizate cu diagnosticul de tentativă de suicid: șase prin ingestie medicamentoasă, trei prin tăierea venelor și o otrăvire. Acesta din urmă a decedat, cantitatea de substanță toxică îngurgitată fiind prea mare.
Cei mai mulți oameni care recurg la tentative de suicid sunt trecuți de prima tinerețe, având vârsta cuprinsă între 45-60 de ani, și predominant, sunt din mediul rural. Aproximativ trei sferturi dintre ei sunt de sex masculin.
Majoritatea ajung să apeleze la gesturi extreme din cauza problemelor materiale, în urma certurilor repetate din familie și pe fondul consumului de alcool. Psihologul Alina Costin ne-a declarat: “Când o persoană recurge la un gest extrem, niciodată nu poate fi vorba despre o decizie pripită. Cu siguranță au fost indicii, semne pe care rudele apropiate ar fi putut să le sesizeze. Lipsa de comunicare, în special în rândul tinerilor, poate să aibă afecte devastatoare”.

Profesorii ies în stradă

marinescu_mircea9.jpg
Se anunță o grevă generală în învățământ. Mâine, aproximativ o mie de cadre didactice din Vaslui sunt așteptate să participe la un miting de protest în Piața civică.
În această perioadă, cadrele didactice stau ca pe jar și este foarte posibil ca, în curând, sistemul să intre în grevă generală pe termen nelimitat. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a început deja să-și consulte membrii pentru a vedea dacă sunt de acord cu declanșarea unui asemenea protest.
“Este posibil să luăm în discuție organizarea unor acțiuni de protest prealabile grevei generale. Mă refer aici la pichetarea sediului Prefecturii Vaslui. Dar asta rămâne să stabilim în funcție de ce își doresc colegii noștri. Lumea este nemulțumită atât de situația economică din întreaga țară, cât și de problemele grave cu care se confruntă învățământul românesc, în special”, ne-a declarat Mircea Marinescu, președintele Sindicatului Învățământ “Tutova” Bârlad.
“În ședința Consiliului Coordonator am hotarât ca, miercuri, 25 ianuarie, să organizăm efectiv un miting. Noi am cerut să se desfășoare cu un număr cât se poate de mare, estimăm 1.000 de oameni. Am chemat să ne fie alături inclusiv colegii din alte sindicate, din alte ramuri de activitate. Am discutat și cu cei de la CNSLR-Frăția. Ei mi-au spus că vor veni alături de noi, ca și Sanitas și alte structuri pe care le au ei afiliate”, ne-a declarat Sorin Țiplea, lider de sindicat Didactica Vaslui.
Tot miercuri, însă de la ora 16, în Piața Tricolorului, din Huși, alți 300 de profesori vor participa la un miting de protest. În prezent, cadrele didactice din județ sunt chestionate în legătură cu oportunitatea declanșării grevei generale, rezultatele referendumului urmând a fi transmise federației până luni.

Noi lideri “Sanitas”, la Bârlad

cristi_puteanu.jpg
Blocul sindical “Sanitas” din cadrul spitalului bârlădean și-a desemnat noii lideri. Alegerile au avut loc ieri dimineață și, cum nu au fost prea mulți candidați, s-au finalizat fără discuții aprinse. Nicolae Perju, cel care i-a reprezentat pe sindicaliști în ultimii 12 ani, nu a mai candidat. Funcția deținută de el a fost preluată de un coleg mai tânăr, Cristian-Alexandru Puțeanu, asistent la Ortopedie. Acesta nu a avut contracandidat și a fost ales președinte cu unanimitate de voturi.
De altfel, dintre cele trei posturi de conducere, doar unul, cel de secretar, a avut doi candidați: Fănica Ungur (asistent medical la Pneumologie) și Izabela Postolache (asistent medical ATI-Reanimare). Prima a întrunit două treimi din voturi și va fi secretar de nucleu în următorii patru ani. Vicepreședinte blocului sindical “Sanitas” Bârlad este Irina Moraru, asistentă la Pediatrie.
Fostul președinte la membrilor de sindicat din Bârlad, Nicolae Perju, a anunțat încă de acum patru ani că, la următoarele alegeri, nu va mai candida și s-a ținut de cuvânt. A evitat să spună de ce a renunțat, dar, la finalul alegerilor de ieri, când a fost anunțat noul lider, a fost felicitat și aplaudat de colegi.

Sfâșiată de câini

O femeie de 59 de ani a ajuns la spitalul bârlădean cu piciorul stâng sfâșiat de câini. Pacienta refuză intervenția chirugicală, deși medicii i-au explicat că rana nu se va reface de la sine.
La Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad a ajuns, în acest week-end, un caz grav de plagă mușcată. Este vorba despe o pacientă de 59 de ani, diagnosticată cu “plagă mușcată gamba stângă, treimea inferioară, cu lipsă substanță, ruptură de tendoane și nervi periferici”. Femeia este din Murgeni și le-a povestit cadrelor medicale că a fost atacată de un maidanez. A fost internată la Chirurgie Plastică, urmând a fi supusă unei intervenții chirurgicale, numai că femeia a refuzat să fie operată și, mai mult, a solicitat externarea.
Oleg Tacu, chirurg plastic, ne-a declarat: “Pacienta necesită un transplant de piele. Prezintă un defect tegumentar de 10/8 centimetri și nu se va reface fără operație. Sunt și leziuni musculare, dar nu pun probleme deosebite. I-am explicat că nu se poate reface fără transplantul de piele și, cu toate astea, a cerut în scris să fie externată. Până în prezent am făcut tot ce se putea pentru ea: zilnic, i-a fost toaletată plaga și a fost schimbat pansamentul, a fost consultată la secția Boli infecțioase și i-a fost administrat vaccinul antirabic. I-am administrat și antibiotic”.
Problema e că pacienta este neasigurată și pentru a se interveni chirurgical cineva trebuie să suporte costurile. Femeia nu are bani să plătească asigurarea, cu atât mai puțin să achite contravaloarea spitalizării.

Atleții bârlădeni intră în pâine

La sfârșitul lunii, atleții de la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad vor participa la prima competiție de profil din acest an. Este vorba despre etapa I a Grand Prix-ului pentru Seniori, Tineret și Juniori I, care se va desfășura în perioada 27-28 ianuarie, la București.
“Intenționăm să participăm cu patru-cinci sportivi. Din păcate, câțiva sportivi au ceva probleme de sănătate, dar sperăm să se recupereze în timp util”, ne-a declarat Lucian Bolgar, directorul CSS Bârlad.

Si-a fracturat craniul la sanius

Un bãiat în vârstã de 8 ani din Voinesti a ajuns la Spitalul de Urgentã «Elena Beldiman» Bârlad dupã ce s-a ales cu leziuni foarte grave la cap în timp ce se dãdea cu sania. Pentru cã avea fracturã de craniu, medicii bârlãdeni l-au transferat de urgentã la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» Iasi.
Incidentul, care ar fi putut sã-l coste pe minor chiar viata, s-a petrecut duminicã dupã-amiazã. Copilul a profitat de faptul cã a nins si cã s-a depus un strat de zãpadã de câtiva centimetri grosime, astfel cã a iesit sã se dea cu sania. Numai cã, dupã putin timp, s-a dat pe o pantã mai abruptã, accidentându-se grav. În urma cãzãturii, copilul s-a ales cu o fracturã cranianã si cu traumatism craniofacial. Imediat a fost solicitatã o autosanitarã SMURD pentru a-l transporta pe copil la Spitalul de Urgentã „Elena Beldiman“ Bârlad. „Cazul a fost preluat de un echipaj EPA (SMURD), copilul fiind diagnosticat cu «traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial si fracturã de os frontal». În timp ce autospeciala se afla la câtiva kilometri de Voinesti si se îndrepta spre Bârlad, s-a întâlnit cu Ambulanta noastrã, care rãmãsese blocatã si nu putea ajunge la un pacient de 66 de ani aflat în stop cardio-respirator, din Obârseni. Acolo, copilul a fost transferat în Ambulantã si dus la Bârlad, iar echipajul SMURD a plecat la Obârseni“, ne-a spus Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulantã al Judetului (SAJ) Vaslui. Odatã ajuns la spital, bãiatul a primit toate îngrijirile medicale corespunzãtoare. Datã fiind starea lui, dupã ce l-au stabilizat, medicii bârlãdeni au decis sã-l transfere la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“ Iasi, sectia Neurochirurgie, pentru investigat ii amãnuntite si interventii de specialitate.

Cadrele didactice ies din nou în strada

Miercuri, 25 ianuarie, cadrele didactice din judetul Vaslui vor fi în stradã, atât la Vaslui, unde va fi pichetatã Prefectura, cât si la Husi, unde a fost organizat un miting în Piata Tricolorului. În acest moment, liderii din învãtãmânt sunt nemultumiti de reducerea salariilor cu 25%, de lipsa dialogului social si, nu în ultimul rând, de modul de aplicare a legii educatiei nationale. “În sedinta Consiliului Coordonator am hotãrât ca miercuri, 25 ianuarie, sã organizãm un miting, începând cu ora 17.00, în Piata Civicã, unde vom picheta Prefectura. Tot miercuri, la ora 16.00, vor iesi în stradã colegii nostri de la Husi. Mizãâm la Vaslui pe participarea a aproximativ 1.000 de cadre didactice, iar la Husi, pe a unui numãr de 3-400 de colegi”, a spus Sorin Tiplea, liderul sindicatului “Didactica” Vaslui. La actiunea de la Vaslui sunt asteptati si câteva zeci de profesori din Bârlad. “Toatã lumea asteaptã în stand-by. Nu am primit nicio informare în legãturã cu stabilirea unui alt termen pentru finalizarea consultãrilor pentru greva generalã. Deocamdatã, vom merge la mitingul de la Vaslui, întrucât colegii din Bârlad au hotãrât cã ar fi mai bine asa decât sã organizãm încã un miting la Bârlad. Încã nu stim cu câti membri vom pleca la Vaslui, pentru cã abia am discutat. Rãmâne sã stabilim (…)”, a declarat prof. Mircea Marinescu, presedintele Sindicatului Învãtãmânt “Tutova” Bârlad. Liderii sindicali din învãtãmântul vasluian au solicitat si colegilor din alte sindicate sã le fie alãturi si au primit promisiunea acestora cã vor fi sprijiniti în protestul pe care îl vor desfãsura.

Traficul, deviat din cauza plopilor

Ieri, traficul rutier a fost deviat la intrarea în Bârlad dinspre Vaslui, măsură de precauție luată pentru a fi tăiați copacii bătrâni din zonă.
Intrarea în Bârlad dinspre Vaslui a fost blocată ieri dimineață, timp de mai bine de o oră, timp în care au fost retezați doi plopi uriași din stația de autobuz Grădină. Traficul a fost deviat pe Bulevardul Epureanu ori pe strada Vasile Pârvan, măsură luată pentru a evita producerea unor accidente. Copacii au fost retezați de angajații Primăriei Bârlad, serviciul de Gospodărire Comunală, cu sprijinul alpiniștilor utilitari. Aceștia ne-au spus că intervenția a fost făcută la solicitarea locatarilor de la blocurile învecinate, oamenii fiind speriați că la prima furtună mai puternică vor cădea copacii peste locuințele lor. Copacii au fost tăiați în prezența unor echipaje ale firmelor de cablu TV, telefonie, internet și electricitate. Traficul rutier a revenit la normal după ora 11, imediat ce au fost strânse crengile căzute pe carosabil.

“Crosul 15 Noiembrie” Brașov

10 atleți bârlădeni au participat la acest concurs organizat anual la Brașov în memoria evenimentelor din 15 noiembrie 1987.
O echipă formată din 10 atleți ai Clubului Sportiv Școlar (CSS) Bârlad a participat la Concursul Internațional “Crosul 15 Noiembrie”, de la Brașov. Competiția este organizat anual în memoria revoltei anticomuniste din 15 noiembrie 1987. Sportivii bârlădeni au reușit să se impună la câteva dintre categoriile de vârstă: Andreea Stamatin, locul I la juniori I; Mihaela Petrea, locul II la juniori II; Andreea Zaharia, locul II la copii I; Ioan Florin, locul II la copii I.
“Este o competiție la care participăm an de an. Astfel de concursuri sunt cât se poate de utile pentru că poți vedea la ce nivel sunt sportivii. În același timp, cu cât participi la mai multe competiții, cu atât capeți experiență, care este esențială pentru un sportiv care își dorește să facă perfomanță”, ne-a declarat Lucian Bolgar, directorul CSS Bârlad.

Accident grav la Bădeana

Un TIR a ciocnit violent o autoutilitară al cărei șofer a fost internat în stare gravă la spitalul din Bârlad.
Ieri, în jurul orei 14.20, pe DE 581, pe raza satului Bădeana, comuna Tutova, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane. Au fost implicate două autovehicule: un TIR încărcat cu pietriș, condus de Laurențiu Ionescu, 37 de ani, din comuna Lunca Banului, și o autoutilitară marca Mercedes, la volanul căreia se afla Gabriel Borbea, 32 de ani, din satul Priponești, județul Galați.
“TIR-ul circula din direcția Bârlad către Galați, iar autoutilitara se deplasa din sens opus. La un moment dat, șoferul TIR-ului a frânat brusc întrucât se pare că se apropiase prea mult de un alt TIR, care circula în fața sa. În acel moment, cabina TIR-ului s-a întors către stânga, iar remorca a împins-o pe contrasens. Din această cauză, a intrat în coliziune cu autoutilitara
Mercedes”, ne-a declarat inspectorul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
Cel mai mult a avut de suferit autoutilitara, după cum era și de așteptat. Din păcate, șoferul dubei a suferit o lovitură foarte puternică în zona capului, fiind internat la Spitalul de adulți Bârlad cu diagnosticul traumatism cranio-facial. De altfel, a fost nevoie de intervenția pompierilor militari bârlădeni pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate. Medicii bârlădeni  s-au arătat destul de circumspecți în ceea ce privește starea de sănătate a șoferului. Din cauza rănilor suferite în zona capului, tânărul avea dese episoade de pierdere a cunoștinței. În consecință, medicii bârlădeni se gândeau tot mai serios la posibilitatea ca șoferul să fie transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași.
Tot în comuna Tutova, dar cu o zi mai devreme, s-a produs un alt accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane. Victima este originară tot din județul Galați, Constantin Iacob, 56 de ani, domiciliat în comuna Bălășești. Omul a fost acroșat și rănit mortal de Ștefan Dragomir, 23 de ani, din comuna Ivești, care se afla la volanul unei mașini. Din primele cercetări efectuate reiese că victima se deplasa cu o bicicletă pe DJ 243A, din direcția Ivești către Tutova. Din sens opus circula Dragomir, la volanul mașinii sale. Acesta susține că biciclistul nu avea vestă reflectorizantă și nici un alt echipament de avertizare luminoasă, astfel că nu l-a putut observa la timp. La fața locului s-a deplasat urgent un echipaj al Ambulanței Bârlad, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.