S-au rãzbunat pe preot si i-au dat foc la casã!

Barlad Online




Accident sau mânã criminalã?
INCENDIU În chiar prima zi a anului, casa parohialã din Gherghesti a fost distrusã ca urmare a unui violent incendiu. Desi initial s-a vorbit de un scurtcircuit al instalatiei electrice, toate probele conduc cãtre o mânã criminalã. În mai multe rânduri, preotul din Gherghesti, Ciprian Apopei, a fost amenintat telefonic pentru faptul cã i-a acordat sprijin actualului primar, Neculai Nixon Ibãnescu, în dauna fostului primar, Mihai Stoica, amenintãri care s-au extins, se pare, si asupra familiei preotului, casa soacrei acestuia din Bârlad fiind obiectul unei altre tentative de incendiere în luna septembrie. Conform ISU “Podul Înalt” Vaslui, cauza incendiului de la casa parohialã este în curs de stabilire, fiind exclusã ipoteza unei defectiuni de facturã electricã.
În chiar prima zi a acestui an, un incendiu s-a produs la casa parohialã din comuna Gherghesti, locuintã în care, la momentul respectiv, nu se afla, de zile bune, nici o persoanã. Initial, s-a avansat ipoteza unui scurtcircuit la instalatia electricã, ipotezã repede abandonatã, dat fiind cã la anexa unde a izbucnit, în primã fazã, incendiul, nu exista o astfel de instalatie, si nici o altã sursã de foc. În urma incendiului, mai multe anexe, inclusiv casa parohialã, de la temelie la acoperis, au fost aproape în totalitate distruse, doar în ceea ce priveste bunurile, valoarea fiind de peste 100 milioane lei vechi. “Pe lângã mobilã, aparate electrocasnice, inclusiv un frigider si un congelator, un laptop în valoare de 2 mii lei, televizor, imprimantã, etc. a ars inclusiv toatã gestiunea parohialã pe ultimii doi ani. Nu am reusit sã recuperãm decât putine dintre bunuri, o canapea si un sifonier, toate celelalte au fost distruse în incendiu. Nu pot întelege cum a putut izbucni acest incendiu, în conditiile în care nu exista nici o sursã de foc în anexa, lipitã de casã, care a luat foc. Sunt sigurã cã la mijloc a fost o mânã criminalã, mai ales cã, dupã alegerile locale, am fost primit mai multe amenintãri de acest gen!”, povestea Alina Apopei, sotia preotului din Gherghesti.
Ipoteza unei mâini criminale – cea mai posibilã!
“Încã din perioada alegerilor locale, dat fiind cã am fost alãturi de Neculai Nixon Ibãnescu, cel care a si ajuns primar în comuna noastrã, asupra familiei noastre s-au fãcut presiuni si, ulterior, am fost în mai multe rânduri amenintati de cãtre fostul primar, Mihai Stoica, si acolitii sãi din primãrie. Chiar si la locuinta din Bârlad a soacrei, acolo unde locuim, a fost o tentativã de incendiere si, în mai multe rânduri, am gãsit în fata portii materii fecale, lãsate, bãnuiesc, în batjocurã! Nu m-ar mira ca si incendiul de la casa parohialã din Gherghesti sã fi izbucnit tot datoritã dorintei de rãzbunare a celor care au fost pânã în aceastã varã la conducerea primãriei. Asteptãm rezultatele anchetei demarate de politie, dat fiind faptul cã, conform ultimului raport al pompierilor, este exclusã orice neglijentã din partea noastrã”, a adãugat Alina Apopei, sotia preotului din Gherghesti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu