Cei mai mulți dintre bârlădeni știu că impozanta clădire de pe Bulevardul Epureanu este, pur și simplu, Casa de copii. De fapt, la începuturi, clădirea a adăpostit prima școală de fete din localitate și că întemeietorul acesteia este Neculai Roșca Codreanu, fratele lui Gheorghe Roșca Codreanu, cel care a fondat Colegiul Național ce îi poartă numele. Iată cum de neamul Codrenilor se leagă câteva dintre cele mai importante episoade din viața culturală și spirituală a Bârladului, oameni care și-au pus sufletul și averea spre binele comunității.
Deși a trăit într-o epocă în care singurul statut al femeii în societate era de a procrea și a da naștere copiilor, Neculai Roșca Codreanu s-a declarat de la bun început un adept primelor curente ce propovăduiau emanciparea femeii. La toate acestea s-a adăugat și faptul că dintotodeauna a privit școala ca pe principala armă de “iluminare” a maselor. Mărturiile vremii arată că Neculai Roșca Codreanu îndemna în permanență părinții să-și dea copiii la școală, iar elevii silitori erau neîntrerupt în atenția sa, oferindu-le premii la sfârșitul anilor școlari.
În volumul “Valori spirituale tutovene”, Traian Nicola ne dezvăluie că tineretul se atașase într-atât de mult de Neculai Roșca Codreanu, încât îl numea “tetică”, iar el le spunea “fiilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu