Barlad Online
Douã persoane au ajuns la spital dupã ce
soferul unui autoturism de lux a pierdut controlul volanului si s-a
izbit atât de violent de un stâlp din beton încât l-a rupt în trei
segmente. Ca urmare, zeci de locuinte au rãmas fãrã energie electricã.
Incidentul rutier s-a petrecut duminicã seara, în jurul orei 21.30, pe un drum din localitatea Zorleni. Din cauza neadaptãrii vitezei la conditiile de drum, Decian M., în vârstã de 37 ani, din municipiul Bârlad, aflat la volanului unui autoturism marca Rover, înmatriculat în strãinãtate, a pierdut controlul asupra directiei de deplasare iar autovehiculul a intrat în coliziune cu stâlp de iluminat public aflat în partea stângã a drumului. Având în vedere cã autoturismul a pãtruns pe sensul opus de deplasare, poli- tistii au concluzionat cã soferul a derapat din cauza vitezei prea mari. Din accident a rezultat vãtãmarea corporalã a conducãtorului auto, care a fost diagnosticat la Spitalul Municipal de Urgentã „Elena Beldiman“ Bârlad cu „traumatism cranio-cerebral“. De asemenea, si Marcela D., în vârstã de 35 ani, din comuna Zorleni, pasagerã în autovehicul a fost rãnitã, ea fiind diagnosticatã cu „fracturã bazin“. Oamenii legii urmeazã sã stabileascã dacã soferul a consumat bãuturi alcoolice înainte de a se urca la volan si atentioneazã cã depãsirea limitelor legale de vitezã si viteza neadaptatã la conditiile de trafic sunt unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. Tot viteza determinã si cresterea distant ei de frânare necesarã opririi autovehiculului în sigurantã, dar si agravarea consecintelor accidentelor rutiere, indiferent de cauzã.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu