Veniți să donați sânge!

Barlad Online

Cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Donatorilor de Sânge, cadrele medicale de la Centrul de Transfuzii Sanguine Bârlad se așteaptă la un număr record de donatori.
14 iunie este data la care forurile internaționale sărbătoresc Ziua Donatorilor de Sânge. Este un bun prilej pentru vasluieni să participe activ la celebrarea acestei zile, cum altfel decât prin a dona sânge. Cadrele medicale de la Centrul de Tranfuzii Sanguine (CTS) Bârlad fac un apel în acest sens.
Violeta Nistor, directorul CTS Bârlad, ne-a declarat: “Sperăm să atingem un nou record. Oricum, numărul donatorilor este în creștere și, luna trecută, am reușit să recoltăm peste 500 de unități sanguine, adică am avut cu peste 100 de donatori mai mulți decât în aceeași lună a anului trecut”.
Așa se poate explica faptul că CTS Bârlad a reușit să asigure tot necesarul cerut de spitalele din județ și chiar să trimită periodic sânge la Spitalul “Sf. Spiridon” Iași. Creșterea numărului de donatori este asociată cu nevoia de completare a veniturilor, populația județului fiind din ce în ce mai săracă. Donatorii sunt răsplătiți pentru fiecare unitate sanguină cu șapte tichete de masă, în valoare totală de aproximativ 65 de lei, o zi liberă de la serviciu, un set de analize gratuite și reducere de 50% pe mijloacele de transport în comun pentru luna curentă.
Ziua Internațională a Donatorilor de Sânge a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru a recompensa activitatea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1930. Omul de știință s-a născut pe 14 iunie, acum 142 de ani, și datorită invenției sale sunt posibile transfuziile de sânge în zilele noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu