Barlad Online
În perioada 4 – 8 iunie 2012, Nane Daniela – Crizantema, profesor de fizicã la Scoala nr. 3 „Constantin Parfene“ din Vaslui, a participat la un curs Comenius de formare continuã în domeniul astronomiei ce s-a desfãsurat la Universitatea „Pierre si Marie Curie“ din Paris, Franta. Sprijinul financiar a fost primit din partea Comisiei Europene în cadrul Programului de Învãtare pe Parcursul Vietii, iar activitatea de formare s-a numit „EU-HOU: Hands-On Universe, Europe. Bringing frontline interactiv astronomy in the classroom“. Cursul de formare a reunit 15 profesori din mai multe tãri europene (Romania, Portugalia, Turcia, Anglia, Lituania, Grecia si Franta), iar limba de comunicare a fost engleza. Cursul a fost structurat în douã pãrti: prelegeri pe teme de larg interes din domeniul atronomiei (cosmologie, supernove, gãuri negre, asteroizi, comete, energie neagrã, extraplanete, metode de detectie utilizate în domeniu) si foarte multe aplicatii practice (construirea unui spectroscop si montarea unui galileoscop, observatii astronomice realizate la Observatorul astronomic din Paris si la Societatea de Astronomie din cadrul Universitãtii Sorbona, mãsurãtori si observatii online utilizând telescopul Faulkes, multe exercitii realizate cu ajutorul programului SalsaJ, observarea tranzitului planetei Venus – fenomen astronomic deosebit). „Toate informatiile dobândite le pot utiliza la clasã în predarea fizicii sau în cadrul orelor de optional; accesul si utilizarea telescopului Faulkes si a softului educational SalsaJ sunt gratuite, fapt ce va permite cresterea interesului elevilor mei pentru studiul astronomiei. Am avut prilejul de a schimba idei si bune practici din domeniul astronomiei cu ceilalti participanti, sã identific posibilitãti de colaborare cu acestia, sã descopãr elemente de culturã si civilizatie francezã“, a declarat profesoara Nane Daniela Crizantema, în urma participãrii la acest curs de formare. Astfel de cursuri de formare continuã sustinute financiar de Comisia Europeanã prin Programului de Învãtare pe Parcursul Vietii sunt oferite tuturor cadrelor didactice interesate pi pot fi accesate prin intermediul Agen- tiei Nationale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educatiei si Formãrii Profesionale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu