De la vot, direct în bot

Barlad Online

Medicii s-au confruntat, în ziua alegerilor locale, cu un număr mare de bețivi și agresați.
Ziua alegerilor locale a coincis cu o sumedenie de agresiuni produse pe fondul consumului de alcool. La Spitalul Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad au fost aduși cu ambulanța 11 bărbați sub influența alcoolului și care prezentau traumatisme prin agresiune. Majoritatea au rămas în staționarul de la Urgențe până când s-au evaporat aburii alcoolului. Doi dintre agresați însă se zbat între viață și moarte.
Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului, ne-a declarat: “Doi dintre pacienții cu agresiuni pe fondul consumului de alcool
erau în stare foarte gravă. Au fost aduși cu ambulanța în noaptea de duminică spre luni. Unul dintre ei avea fața zdrobită, celălalt a ridicat suspiciuni de leziuni vasculare. Dincolo de aceste cazuri, colegii mei de la Urgențe au întâmpinat greutăți din partea unor pacienți care au făcut scandal și au refuzat să colaboreze cu cadrele medicale”.
Pacientul cu fața desfigurată a fost adus din Murgeni la ora 2 dimineața. Bărbatul de 50 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism cranio-facial. A fost transferat de urgență la Neurochirurgie Iași. Celălalt bărbat agresat, în vârstă de 29 de ani, a fost adus din Fruntișeni și în aceeași noapte a fost transferat la Spitalul “Sf. Spiridon” Iași. Medicii au observat o plagă contuză la nivelul coapsei și existau suspiciuni de leziuni vasculare care ar putea să-i fie fatale.
Unul dintre cei mai agresivi pacienți în stare de ebrietate a fost cules de pe străzile Bârladului. Pacientul de 38 de ani era beat și a făcut circ. El este în evidențe cu o boală psihică și alcoolul îi ia mințile de tot. Medicii au reușit să-l calmeze cât de cât și, după ce și-a revenit din beție, a fugit din spital. Bărbatul a avut anul trecut o tentativă de suicid prin ingestie medicamentoasă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu