Spânzurat, găsit după două zile

Barlad Online

Bârlădeanul Neculai S. (54 de ani) s-a spânzurat fără a lăsa niciun bilet de adio. Nu s-a plâns nici familiei, nici vecinilor sau prietenilor că ar avea probleme și nici nu a amenințat vreodată că are gânduri sinucigașe. Cu atât mai șocant a fost pentru cunoscuți să afle, în Duminica Floriilor, că acesta s-a sinucis. Trupul neînsuflețit era deja în descompunere și se estimează că decesul ar fi survenit cu două zile înainte de a fi găsit.
“Duminică, în jurul orei 11, am fost sesizați că în localitatea Simila a fost găsit un bărbat spânzurat. Trupul a fost transportat la morga din Bârlad, în vederea efectuării necropsiei. Nu s-a găsit niciun bilet de adio la fața locului și nici nu erau urme de violență”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.
Sinucigașul locuiește în Bârlad, dar în cursul săptămânii trecute s-a deplasat la casa părintească din satul Simila, comuna Zorleni, pentru a face curățenie. Din motive numai de el știute, a decis să-și curme zilele. Și-a încropit un ștreang dintr-o sârmă și o funie, pe care le-a ancorat de un coșer și s-a spânzurat. Un sătean care a trecut pe o uliță învecinată a văzut că poziția corpului e nefirească și a strigat la el. Cum nu a primit niciun răspuns, s-a dus la vecini și a dat alarma.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu