Barlad Online
În oborul bârlădean, singurul loc din județ avizat pentru sacrificarea animalelor, mieii lipsesc cu desăvârșire.
Mieii scoși la vânzare în Săptămâna Mare se vând cu 25 de lei kilogramul în carcasă, în Piața Traian, din Vaslui. Ceva mai ieftin se pot cumpăra de la stânile din județ. La Vetrișoaia de exemplu, oierii vând mieii vii cu 13 lei kilogramul sau cu 20 de lei kilogramul în carcasă, mai scump față de anul trecut, când în aceeași zonă mielul viu se vindea cu opt lei kilogramul, iar carcasa cu 15 lei kilogramul. Oierii motivează că iarna a fost lungă și grea, iar mieii nu au crescut suficient până la Paște.
În oborul bârlădean nu a fost adus niciun miel pentru sacrificare. “Locul pentru sacrificarea mieilor a fost deschis de marți, dar nu a venit niciun comerciant. Ne așteptăm ca joi și vineri să fie mare aglomerație pe aici”, ne-a spus paznicul.
Cumpărătorii au venit totuși să testeze piața. Cum nu au găsit pe nimeni la fața locului, au făcut cale întoarsă.
“Nu găsim aici, mergem în altă parte. Sunt atâtea stâni în apropierea Bârladului. Și chiar putem cumpăra mai ieftin decât la obor”, a spus unul dintre potențialii cumpărători.
Oborul bârlădean este singurul loc din județ autorizat sanitar-veterinar pentru sacrificarea animalelor. Taxa percepută pentru un miel tăiat este de cinci lei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu