ISU - O femeie pompier

Barlad Online


Meseria de pompier este una specială, dar totodată şi solicitantă, cu atât mai mult cu cât este practicată de o femeie. În cadrul Detaşamentului de Pompieri Vaslui îşi desfăşoară activitatea începând din luna iulie a anului trecut, pe funcţia de subofiţer operativ principal (servant), plt. maj. Palade Mariana. A intrat în sistemul militar în anul 2006, la Detaşamentul Bârlad, pe o funcţie de telefonist în dispecerat, după ce în viaţa civilă a lucrat ca telefonist la o companie privată. Este căsătorită, are doi băieţi şi locuieşte împreună cu familia care a trebuit să se adapteze programului mamei şi soţiei şi care îi oferă suportul moral de care are nevoie.
Primele ture de serviciu din dispeceratul de la Bârlad i-au rămas întipărite în memorie şi îşi aminteşte cu emoţie de primele intervenţii la care a participat, de „zgomotul făcut de bocancii celorlalţi colegi pe holul subunităţii în momentul alertării pentru intervenţie”, de kilometrii parcurşi în autospeciala de stingere. Afirmă că nu s-a simţit niciodată exclusă, chiar dacă colectivul din care face parte este alcătuit în cea mai mare parte din bărbaţi, ci dimpotrivă a fost sprijinită să înveţe şi să facă faţă provocărilor întâlnite în fiecare zi de lucru. Vine cu plăcere la serviciu pentru că se simte utilă şi consideră că cea mai frumoasă parte a acestei meserii este aceea de a-ţi ajuta semenii aflaţi în dificultate. Intervenţiile la care a participat au fost variate, însă cele mai dificile şi solicitante din punct de vedere emoţional sunt acelea în care sunt persoane rănite şi mai ales copii. Fiecare experienţă de acest fel o determină să îşi îndrepte şi mai mult atenţia asupra familiei şi copiilor.
În acest moment este subofiţer operativ principal (servant) la Detaşamentul Vaslui şi participă la activităţi şi misiuni alături de echipajul din care face parte şi în care fiecare pompier are un rol bine stabilit, cu toţii acţionând ca o echipă.
Una dintre intervenţiile cele mai dificile a fost la un incendiu izbucnit în municipiul Vaslui, pe 2 februarie 2012. Din primele informaţii primite în dispeceratul unităţii, s-a aflat că un bătrân de 75 de ani a fost surprins în locuinţă de flăcările puternice. Îşi aminteşte că drumul de la subunitate până la locul intervenţiei i s-a părut foarte lung şi în tot acest interval de timp s-a gândit la ceea ce are de făcut şi a sperat că informaţia iniţială să se dovedească a fi falsă. Odată ajuns la locuinţa bătrânului, întreg echipajul a depus eforturi pentru lichidarea într-un timp cât mai scurt a incendiului. Alături de colegii ei, plt. adj. Mariana Palade şi-a făcut datoria, conştientă fiind că orice ajutor pe timpul unei intervenţii este important şi util şi că împreună trebuie să ducă la bun sfârşit misiunea ce le-a fost încredinţată. Amintirea acelei zile i-a rămas întipărită în memorie din cauza dificultăţii intervenţiei.
În Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Podul Înalt” al judeţului Vaslui lucrează 15 femei, în diferite compartimente funcţionale. Cu ocazia zilei de 8 Martie conducerea şi cadrele inspectoratului le urează un călduros „La mulţi ani!” şi le mulţumesc pentru devotament şi aportul adus în activitatea instituţiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu