Israelul a decis deja să atace Iranul, cred oficialii SUA

Barlad Online

Oficialii americani cred că premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis deja să atace Iranul, spune postul de televiziune Channel 2, citat de site-ul Times of Israel.


"Toţi oficialii americani din domeniul serviciilor secrete sunt convinşi că guvernul israelian a decis deja să atace Iranul, cu excepţia cazului în care ceva semnificativ se întâmplă cu programul nuclear iranian", a precizat o sursă americană pentru postul Channel 2, din Israel.

Informaţiile vehiculate de postul de televiziune au venit pe ultima sută de metri a unei vizite pe care premierul israelian a efectuat-o la Washington.

Netanyahu urma să se întâlnească marţi cu secretarul de Stat Hillary Clinton şi să fie primit în Congres, la o zi după discuţii intense cu preşedintele Barack Obama, într-un context marcat de speculaţii asupra unui posibil atac israelian asupra Iranului, potrivit Mediafax.

În faţa a 13.000 de persoane, luni seara, în cadrul unei conferinţe a influentei organizaţii proisraeliene American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), Netanyahu a subliniat că ISraelul nu va ezita să atace iranul pentru a-l înpiedica să obţină arma nucleară.

"Din nefericire, programul nuclear iranian a continuat să se dezvolte. Israelul a aşteptat ca diplomaţia să funcţioneze, noi am aşteptat ca sancţiunile să funcţioneze. Niciunul dintre noi nu poate să îşi permită să mai aştepte mult timp", a declarat Netanyahu.

"În calitate de premier al Israelului, nu îmi voi lăsa niciodată poporul să trăiască sub ameninţarea unei distrugeri", a subliniat el.

Obama a criticat abia voalat, duminică, multiplicarea ameninţărilor israeliene de atacare a Iranului. "Se vorbeşte prea mult despre război", a apreciat el în faţa AIPAC.

În discursul pe care l-a susţinut în faţa AIPAC, Netanyahu a încercat, totuşi, să minimizeze divergenţele pe care le are cu Obama.

"(Obama) a spus clar că toate opţiunile sunt pe masă şi că politica americană nu este izolarea", a spus el.

"Israelul are exact aceeaşi politică. Suntem hotărâţi să împiedicăm Iranul să dezvolte arma nucleară, păstrăm toate opţiunile pe masă, iar izolarea nu este, în mod hotărât, o opţiune", a adăugat premierul israelian.

Netanyahu a apreciat că a permite Iranului, în opinia sa hotărât să distrugă statul evreu, să deţină un arsenal nuclear ar putea fi interpretat ca şi cum ar fi vorba de un refuz al Statelor Unite de a bombarda lagărul de exterminare Auschwitz în al Doilea Război Mondial. "Prieteni, 2012 nu este 1944", a declarat el.

Totodată, premierul israelian a lăudat susţinerea oferită de puterea legislativă americană. "Vreau să le cer celor 13.000 de apărători ai Israelului să se ridice şi să îi aplaude pe reprezentanţii Statelor Unite", a declarat el în faţa participanţilor la conferinţa AIPAC, încurajând "ovaţii în picioare".

"Democraţi şi republicani, salut susţinerea voastră neabătută faţă de poporul evreu", a adăugat Netanyahu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu