Campanie de semnături împotriva extragerii gazelor de șist: “Vrem apă la robinet, nu șpagă la prezident!”

Barlad Online

Acesta va fi unul dintre sloganurile mitingului de protest programat pentru 22 martie la Bârlad, împotriva exploatării gazelor de șist prin fracționare hidraulică. Majoritatea sindicatelor din oraș și-au anunțat participarea la această acțiune, precum și locuitori din comunele învecinate. Deputatul Adrian Solomon a anunțat că autoritățile locale sunt decise să înainteze plângere penală împotriva șefului Agenției Naționale de Resurse Minerale - Alexandru Pătruți, președintelui Traian Băsescu și premierului Mihai Răzvan Ungureanu, pentru că aceștia susțin în continuare intențiile companiei Chevron de a exploata zăcămintele de gaze de șist de pe teritoriul României.
Marșul și mitingul de protest programate pentru săptămâna viitoare la Bârlad (22 martie, ora 16) se anunță de pe acum a fi una dintre cele mai ample mișcări de protest contra exploatării gazelor de șist din țară Conform estimărilor organizatorilor, se așteaptă ca participarea din partea localnicilor să fie extrem de numeroasă. Organizațiile sindicale de la SC Rulmenți SA și SC Confecții SA și-au anunțat deja intenția de a participa într-un număr cât mai mare. Acestora li se vor adăuga protestatari din toate categoriile sociale, dar și oameni care locuiesc în comunele învecinate, precum Zorleni, Banca, Iana, Puiești, Perieni, Coroiești, Bogdănița etc.
Unul dintre sloganurile sub care se va desfășura protestul de joia viitoare - “Vrem apă la robinet, nu șpagă la prezident” - a fost explicat de deputatul Adrian Solomon, într-o conferință de presă susținută ieri: “Se știe foarte bine că inclusiv domnul președinte Traian Băsescu a ieșit în fața națiunii și a susținut sus și tare că este de partea exloatării gazelor de șist pentru că în acest fel, chipurile, se va asigura independența energetică a țării. Lucru totalmente fals, de altfel. Ori, comunitate locală, bârlădenii, dar și oamenii din satele din jur, sunt gata să ia poziție împotriva acestei probleme. Chiar dacă inclusiv actuala guvernare se arată mai mult de partea corporațiilor gen Chevron decât de partea poporului. Este inadmisibil să guvernezi împotriva voinței poporului. De aceea, îi vom declara război domnului președinte Băsescu, domnului premier și tuturor celor care își vor da acordul pentru ca acest dezastru ecologic să poată avea loc. Și vom purta un război pe toate căile legale și constituționale, iar dacă nu vom avea succes, atunci vom radicaliza acțiunile noastre. Este datoria noastră să păstrăm mediul înconjurător intact, să asigurăm un viitor decent copiilor noștri și tuturor generațiilor care vor veni”.
Solomon a mai spus că una dintre armele cu care se va lupta împotriva gazelor de șist va fi chiar înaintarea unei plângeri penale împotriva președintelui țării, premierului și directorului Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Pătruți. Acesta din urmă tomai a oferit un răspuns la o interpelare pe această temă în care dă asigurări că, deocamdată, în zona Bârladului, cei de la Chevron nu vor face decât explorări, acțiuni care nu implică folosirea tehnologiei de fracționare hidraulică.
“Investigarea posibilităților de exploatare, care ar putea include foraje orizontale, fisurarea hidraulică sau alte metode de exploatare, este o etapă ulterioară și distinctă, care va fi supusă evaluării impactului asupra mediului conform legii. (...) Considerăm că nu există motive ca în România să se interzică exploatarea prin metoda fracturării hidraulice, cât timp utilizarea acesteia este supusă rigorilor respectării legislației comunitare în vigoare în domeniul protecției mediului”, se spune în documentul semnat de Pătruți.
Cu alte cuvinte, bârlădenii (și toți ceilalți cetățeni din zonele vizate de Chevron) ar trebui să doarmă liniștiți căci, chipurile, dracul nu e chiar atât de negru.
“Domnul Pătruți tot spune că în Polonia, spre exemplu, această metodă de fracționare hidraulică este folosită cu succes și fără impact asupra mediului. Este totalmente fals, pentru că deja opinia publică a fost sesizată atât în mass-media, cât și pe Internet, că lucrurile deja au început să degenereze. Circulă deja informații clare și cât se poate de veridice despre problemele care au apărut deja în zonele din Polonia unde se exploatează gazele de șist. Iar una dintre aceste probleme este legată de otrăvirea surselor de apă și diminuarea debitului acestora. Și este și normal să se întâmple asta, atât timp cât o singură sondă de acest gen are nevoie de peste 600 de milioane de metri cubi de apă. Asta ar însemna că patru sonde de acest gen ar consuma tot necesarul de apă al Bârladului pe un an întreg. De unde credeți că vor lua apa cei de la Chevron, dacă nu chiar din resursele noastre de apă?! Ca să nu mai vorbim că apropae 60% din substanțele folosite în procesul de exploatare vor rămâne în sol, lucru ce va duce la distrugere mediului înconjurător și al agriculturii”, a mai spus Solomon.
Începând de ieri, Primăria Bârlad a amenajat în aporpiere de Piața centrală agro-alimentară un cort unde localnicii și nu numai pot semna că sunt împotriva extragerii gazelor de șist. Mai mult, pe fiecare pompă de apă din oraș, dar și în mijloacele de transport în comun, vor fi lipite afișe cu informații despre acest fenomen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu